DECIZIE… Degeaba au încercat apărătorii lui Dumitru Buzatu să-i convingă pe magistrați că clientul lor merită să se plimbe pe tot teritoriul țării, lucru care acum îi este interzis din cauza controlului judiciar. Și așa controlul său este mai permisiv, fiindcă judecătorii i-au permis să circule și în județul său, Buzatu motivând că trebuie să aibă grijă de tatăl său care este suferind. Judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui au decis să respingă contestațiile inculpatului și să păstereze regulile controlului judiciar. Mai exact, prin apărătorii aleși, Buzatu a cerut magistratului de drepturi și libertăți să fie lăsat să circule în spațiul întregii țări și să nu mai fie limitat la județele Vaslui și Iași. Judecătorii sau respins cererea apărătorilor lui Buzatu chiar dacă, în fața judecătorilor, aceștia au declarat că clientul lor merită chiar libertatea deplină, ținând cont de faptul că nu ar mai putea influența martorii din proces. Magistrații au crezut altceva, astfel că Dumitru Buzatu rămâne sub control judiciar cu aceleași obligații ca și până acum. „Verifică și constată legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar, luată față de inculpatul Buzatu Dumitru. Menține măsura controlului judiciar luată față de inculpatul Buzatu Dumitru. Măsura controlului judiciar va fi verificată în termen de 60 zile. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Constată că inculpatul a fost asistat de avocat ales. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată prin punerea minutei la dispoziția inculpaților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în decizia Tribunalului Vaslui.
Ar fi putut să treacă autostrada Moldovei pe la Vaslui , dar n-a, mai bine să treacă Buzatu pe la pușcărie , când stomacului nu îi mai ajunge , mai bine să fim săraci și el
Bogat,
O justitie aservita PSD! De ce nu, il bagati dupa gratii? Pentru ca tot el v-a pus in functii, judecatori infractori! Pai, avea drptate Simion si Georgescu…pusi la zid si…un singur partid ca PCR!
Gaozar de cind are kiloti și tocuri hodhoroghu…… tanga șipe tocuri …. și lămâie baetu …. ca la 20 ani…. fără griji … după șpagă…. și fără bani….. hodorogule….. bă gogule…. baaaa……. ce ai ajuns….baaaa…. lacom….. parsiv și terminat politic….. baaaaaqa
Mai tărăgănări mult procesul lui Buzatu?… Fapte clare că lumina așteptă prescrierea…..rusinica domnilor judecători…. credibilitate voastră pe drept cuvânt este în scădere groaznică….
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Ar fi putut să treacă autostrada Moldovei pe la Vaslui , dar n-a, mai bine să treacă Buzatu pe la pușcărie , când stomacului nu îi mai ajunge , mai bine să fim săraci și el
Bogat,
O justitie aservita PSD! De ce nu, il bagati dupa gratii? Pentru ca tot el v-a pus in functii, judecatori infractori! Pai, avea drptate Simion si Georgescu…pusi la zid si…un singur partid ca PCR!
Gaozar de cind are kiloti și tocuri hodhoroghu…… tanga șipe tocuri …. și lămâie baetu …. ca la 20 ani…. fără griji … după șpagă…. și fără bani….. hodorogule….. bă gogule…. baaaa……. ce ai ajuns….baaaa…. lacom….. parsiv și terminat politic….. baaaaaqa
”Cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului…”
Mai tărăgănări mult procesul lui Buzatu?… Fapte clare că lumina așteptă prescrierea…..rusinica domnilor judecători…. credibilitate voastră pe drept cuvânt este în scădere groaznică….
Fapta s-a prescris, acuzatul este liber să facă ce dorește.👎🙈