† TEOFAN,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IASILOR SI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI SI BUCOVINEI
Iubitilor preoti din parohii, cuviosilor vietuitori ai sfintelor mãnãstiri si drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iasilor: har, bucurie, iertare si ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslãvit – Tatãl, Fiul si Duhul Sfânt
„Aceasta sã faceti întru pomenirea Mea, cã, ori de câte ori veti mânca pâinea aceasta si veti bea paharul acesta, moartea Mea veti vesti, Învierea Mea veti mãrturisi.”
Iubiti frati preoti, Drept-mãritori crestini, HRISTOS A ÎNVIAT!
Se cuvine sã aducem multumire, înainte de toate, Domnului Hristos cã ne-a învrednicit sã ajungem si anul acesta la slãvitul praznic al Învierii, la noaptea cea plinã de luminã a Sfintelor Pasti. Ne bucurãm pentru aceste clipe, anticipând bucuriile pe care le vom trãi timp de câteva zile în ritm de sãrbãtoare pascalã.
Despre rostul si importanta Învierii Domnului pentru viata noastrã, marele teolog Dumitru Stãniloae spune: „Fãrã înviere, nasterea oamenilor n-ar avea nici o ratiune. Existenta însãsi ar rãmâne cu totul inexplicabilã. Singurã învierea umple toate de sens, de luminã”ii. Cunoscând acest adevãr, Biserica îi consacrã zilele de Pasti si cele pânã la Înãltare, dar si duminicile de peste an, însã mãrturiseste, totodatã, cã fiecare zi este si ar trebui sã devinã o zi a Învierii, întrucât Domnul Cel înviat este totdeauna cu noi.iii
Ziua de Pasti este, asadar, o concentrare mai vizibilã a ceea ce crestinul este chemat sã trãiascã în fiecare zi: „Hristos a înviat, bucuria mea!” era salutul adresat totdeauna de Sfântul Serafim de Sarov celui pe care îl întâlnea.
Cunoasterea si trãirea tainei Învierii se pot împlini în fiecare clipã a vietii, prin mãrturisirea credintei celei drepte, prin nãdejde mântuitoare, prin dragoste atotcuprinzãtoare, prin rugãciune fierbinte si smerenie adevãratã si, mai ales, prin Dumnezeiasca Liturghie, care le cuprinde pe toate.
De aceea, în acest cuvânt pastoral, ne vom opri o clipã asupra Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii, ca trãire a tainei mortii si Învierii Domnului Hristos, ca trãire a tainei mortii si învierii noastre. Sãvârsitã în fiecare zi în multe mãnãstiri si, cel putin o datã pe sãptãmânã, în bisericile de parohie, Sfânta Liturghie oferã posibilitatea ca omul, pãtrunzând în adâncul ei, sã descopere adevãrul Învierii si, prin aceasta, viata lui sã capete un sens si sã se bucure de luminã.
Iubiti credinciosi,
Sfânta Liturghie este, pe de o parte, mãrturisire sau „pomenire” a jertfei si Învierii lui Hristos, iar, pe de altã parte, izvor de înnoire si viatã vesnicã pentru cei care trãiesc în duhul liturgic al mãrturisirii pascale.
Cu putin înainte de moartea Sa pe Cruce, la Cina cea de Tainã, Hristos a dãruit ucenicilor si, prin ei, si nouã, taina „pomenirii” mortii si Învierii Sale, adicã Euharistia, ca mijloc prin care sã fim mântuiti de moarte si sã dobândim harul Învierii. „Domnul Iisus, spune Sfântul Apostol Pavel, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine si, multumind, a frânt si a zis: «Luati, mâncati; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta sã faceti spre pomenirea Mea». Asemenea si paharul dupã Cinã, zicând: «Acest pahar este Legea cea nouã întru sângele Meu. Aceasta sã faceti ori de câte ori veti bea, spre pomenirea Mea». Cãci de câte ori veti mânca aceastã pâine si veti bea acest pahar, moartea Domnului vestiti pânã când va veni.”iv
„Pomenirea acestor înfricosate fapte din viata lui Hristos, mãrturiseste un pãrinte monah din zilele noastre, se face zilnic de cãtre Bisericã în taina Sfintei Euharistii. (…) Crucea Lui a sters pãcatul si moartea Lui a devenit izvorul vietii. Prin pomenirea biruintei lui Hristos, înãltãm stindardul biruintei Sale în inimile noastre si prin harul Sãu noi ne arãtãm biruitori asupra pãcatului si, prin urmare, si asupra mortii.”v
Aceastã „pomenire” a mortii si Învierii Domnului Hristos, în Liturghie, se cuvine a fi înteleasã nu doar ca o simplã amintire a unui fapt istoric, ci mai ales „ca o vie pãtrundere în tãrâmul Duhului lui Hristos, în dimensiunile Sale dumnezeiesti si pãmântesti”, „Liturghia, în vesnica sa realitate, fiind Pastile Domnului”vi.
Pãtrunzând, asadar, tot mai adânc în duhul „pomenirii” mortii si Învierii lui Hristos, devenim, prin Euharistie, încã din lumea aceasta, pãrtasi ai vietii celei vesnice: „Eu sunt pâinea vietii; cel ce vine la Mine nu va flãmânzi si cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodatã. (…) Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mãnâncã din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu. (…) Cel ce mãnâncã trupul Meu si bea sângele Meu are viatã vesnicã, si Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”vii.
Pregustatã încã de aici, bucuria împãrtãsirii de Hristos-Dumnezeu va deveni deplinã în lumina celei de-a doua veniri a Sa la sfârsitul veacurilor: „O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase!, exclamã cântarea Bisericii, O, Întelepciunea si Cuvântul si Puterea lui Dumnezeu! Dã-ne nouã sã ne împãrtãsim cu Tine, mai adevãrat, în ziua cea neînseratã a împãrãtiei Tale”viii.
Iubiti frati si surori întru Hristos Domnul,
Mare este taina Învierii lui Hristos trãitã în Dumnezeiasca Liturghie! Bucuria Învierii devine în Sfânta Liturghie bucuria tuturor oamenilor care, în stare de prezentã si constientizare a evenimentului la care iau parte, devin uniti si între ei prin împãrtãsirea din acelasi Hristos: „Iar pe noi pe toti, care ne împãrtãsim dintr-o pâine si dintr-un potir, sã ne unesti unul cu altul prin împãrtãsirea Aceluiasi Sfânt Duh”, glãsuieste rugãciunea Bisericiiix. Împãrtãsindu-se împreunã de Hristos Cel jertfit si înviat pentru ei, oamenii cresc în unire si dragoste între ei si primesc „putere sã se iubeascã si ei pînã la jertfã”x. Sfânta Liturghie devine, asadar, locul central si timpul esential de îmbrãtisare, în rugãciune si dragoste, a întregii lumi, cu durerile si bucuriile ei. Prin aceastã tainã, spune Pãrintele Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul, „Domnul ne atrage spre a îmbrãtisa în duh întreaga lume, unde în fiecare clipã milioane de oameni sau sunt zdrobiti de loviturile asprei sorti, sau zac la portile mortii si cu suspinurile lor cheamã asuprã-le ajutorul de Sus. În mãsura propriei noastre experiente a tot felul de suferinte, ne putem afunda în marea nemãrginitã a suferintelor oamenilor si, prin rugãciune, a împãrtãsi groazele lor, ba uneori si bucuriile. (…) În aceastã rugãciune cunoastem pe Hristos pogorându-Se în iad, din nemãsurata Sa dragoste – biruitoarea mortii”xi.
Prin participarea la Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie în duh de rugãciune curatã pentru toti – inclusiv pentru vrãjmasi si, în mod special, pentru deznãdãjduitii acestei lumi -, în smerenie si veghe duhovniceascã, inima si mintea omului devin „rai”, cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog, „muntii si stâncile „împietririi sufletesti, ai necunoasterii si ai mândriei sunt sfãrâmati, în om „trezindu-se dorul de libertate”xii.
Acestea, precum si multe altele, sunt darurile prin care Liturghia lucreazã tainic, dar real, asupra omului, cuprinzându-l bucurii nebãnuite, dãtãtoare de sens si luminã. Este acea „dumnezeiascã veselie „ce izvorãste din „rodul cel nou al vitei” prin Liturghie, „în ziua cea vestitã a Învierii”, cum spune cântarea Bisericii în noaptea de Pastixiii.
Iubiti fii si fiice ai Bisericii lui Hristos,
În aceastã noapte plinã de luminã a Sfintelor Pasti, bucuria Învierii cuprinde sufletele noastre. Este bine sã se cunoascã adevãrul, experimentat de multi, cã aceastã bucurie poate fi pãstratã si dincolo de perioada Pastilor, prin mijlocirea Dumnezeiestii Liturghii. „De fiecare datã, dupã Liturghie”, ar trebui sã avem „simtãmântul Pastilor de-biruintã-purtãtoare si de-luminã-purtãtoare.”xiv
A fi tot timpul în ambianta de luminã a Învierii înseamnã a trãi în tãrâmul sfânt al Liturghiei, cel putin o datã pe sãptãmânã. În rãstimpul dintre douã Liturghii, crestinul este chemat sã prelungeascã bucuria primitã la Liturghia la care a participat si sã astepte aceeasi bucurie de la Liturghia la care va participa, împãrtãsindu-se cu Preacuratele Taine. Astfel, omul îsi clãdeste întreaga viatã pentru ca aceasta sã devinã o neîncetatã sãvârsire a Sfintei Liturghii înaintea Preasfintei Treimi. Viata lui devine, în pofida suferintelor si încercãrilor de tot felul, o neîncetatã bucurie pascalã, printr-o neîncetatã Liturghie. Astfel, primesc viatã cuvintele rostite la sfârsitul Sfintei Liturghii, dupã împãrtãsirea cu Trupul si Sângele Domnului Hristos: „Am vãzut Lumina cea adevãratã, am primit Duhul Cel ceresc”xv; „Am avut pomenirea mortii Tale, vãzut-am chipul Învierii Tale, umplutu-ne-am de viata Ta cea nesfârsitã, îndulcitu-ne-am de hrana Ta cea neîmputinatã”xvi.
Având un asemenea dar de viatã, de luminã, de bucurie în Liturghie, sã rãmânem aproape de bisericã, de altar, de spovedanie, de împãrtãsirea cu Sfintele Taine. Existã atâta moarte în lume pentru cã nu ne apropiem de izvorul bogat în viatã al Liturghiei. Existã atâta tristete în lume pentru cã nu ne lãsãm sufletele sã se hrãneascã din bucuria pascalã a Liturghiei. Dominã atâta însingurare peste viata oamenilor, chiar si între crestini, pentru cã Liturghia nu mai este trãitã în adâncimile si cuprinderile sale duhovnicesti, transformându-se, adesea, în simplu ritual, în rutinã distrugãtoare de viatã, în „serviciu religios” ca oricare altul.
De aceea, sã-L rugãm pe Dumnezeu sã ne dãruiascã darul întelegerii duhului dãtãtor de viatã si înviere al Sfintei Liturghii. Sã ne lãsãm sufletele cuprinse de bucuria Învierii lui Hristos si sã prelungim aceastã bucurie prin trãirea ei la Liturghia sãvârsitã în biserica mãnãstirii sau parohiei din care facem parte. Sã încercãm a trãi, nu numai în bisericã, ci si acasã sau la locul de muncã, în ritm de Liturghie, în fricã si dragoste de Dumnezeu, în atasament fatã de valorile familiei si ale neamului.
Dumnezeu sã vã aibã pe toti în lumina Învierii Sale, sã vã fie alãturi în clipe de cumpãnã, sã vã cuprindã pe toti în harul, binecuvântarea, iertarea si iubirea Sa!
HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVÃRAT A ÎNVIAT HRISTOS!
Dorindu-vã tuturor o sãrbãtoare a Învierii cu bucurie, vã îmbrãtisez cu dragoste de frate si pãrinte.
Al vostru cãtre Dumnezeu rugãtor,
† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei
Note bibliografice:
i Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, în Liturghier, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxã, Bucuresti, 2012, p. 252.
ii Pr. prof. dr. Dumitru Stãniloae, Spiritualitate si comuniune în Liturghia ortodoxã, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, p. 11.
iii Cf. Matei 28, 20.
iv 1 Corinteni 11, 23-26.
v Arhimandritul Zaharia, Lãrgiti si voi inimile voastre (2 Corinteni 6, 13): Lãrgirea inimii în teologia Sfântului Siluan Athonitul si a Staretului Sofronie de la Essex, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 135.
vi Arhimandritul Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, traducere de ierom. Rafail (Noica), Editura Sophia, Bucuresti, 2005, p. 341.
vii Ioan 6, 35.51.54.
viii Canonul Învierii, cântarea a noua, troparul al doilea, în Penticostar, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1999, p. 22.
ix Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, p. 255.
x Pr. prof. dr. Dumitru Stãniloae, Spiritualitate si comuniune…, p. 11.
xi Arhimandritul Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu…, pp. 334-335.
xii Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 65.
xiii Canonul Invierii, cântarea a opta, troparul al doilea, în Penticostar, p. 21.
xiv Arhimandritul Sofronie, Cuvântãri duhovnicesti, vol. 2, traducere din limba rusã de ierom. Rafail (Noica), Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2008, p. 267.
xv Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gurã de Aur, în Liturghier, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxã, Bucuresti, 2012, p. 196.
xvi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, p. 280.
