O belgiancă din provincia Anvers a reuşit să dea un adevărat exemplu de implicare comunităţii din Focşani: a reuşit să colecteze aproape 9.000 de euro de la oameni aflaţi la mii de kilometri de România, pentru a salva peste 200 de căţei adunaţi de pe străzile oraşului şi care erau ameninţaţi cu eutanasierea.
Ann Holvoet s-a aflat două săptămâni în Focşani, unde a reuşit să organizeze, alături de câţiva voluntari, adăpostul de căţei administrat de Asociaţia „Prietenii Animalelor”, să vaccineze animalele împotriva parvovirozei canine şi să le pregătească pentu adopţii. Pentru că, spune Ann, locul căţeilor nu este la adăpost, ci acasă, alături de stăpâni responsabili şi iubitori. Miza acestui proiect a fost finalizarea construcţiei unui nou adăpost pentru căţei, întrucât terenul de sub vechiul padoc a fost retrocedat de Primăria Focşani fostului proprietar, care făcea presiuni pentru a-şi prelua proprietatea. Dacă nu reuşeau ridicarea unui nou adăpost, voluntarii pierdeau custodia asupra căţeilor, iar primăria i-ar fi eutanasiat în termen de 14 zile, potrivit legii. Cum salvarea a venit la timp, după trei luni de muncă asiduă, voluntara din Belgia a avut privilegiul de a boteza „Laika” adăpostul căţeilor maidanezi, după numele primului căţel care a zburat în spaţiu, ales dintre maidanezii care vagabondau la mijlocul secolului trecut pe străzile Moscovei. În plus, ea se declară mândră să arboreze la adăpost drapelele ţărilor de unde provin sponsorii acestui proiect generos.