spot_img
spot_img
19.5 C
Vaslui
04-aug.-2025

După 17 ani de rate tot mai mari, o familie de ieșeni a constatat că nu a achitat decât 22% din creditul pentru apartament. S-a ajuns la instanță: ce s-a decis?

- Advertisement -

După 17 ani de rate, un cuplu abia dacă a reușit achitarea unei cincimi dintr-un credit în franci elvețieni contractat în 2008. Rata aproape s-a dublat față de momentul inițial, pe măsură ce francul elvețian și-a crescut valoarea. În cele din urmă, cei doi au solicitat în instanță adaptarea creditului, procedură permisă atunci când cursul valutar deviază cu mai mult de 52%.

În septembrie 2008, familia V. încheiase un contract de credit ipotecar cu Raiffeisen Bank, prin care primsieră 32.704 franci elvețieni în vederea cumpărării unui apartament în Iași. În momentul respectiv, suma echivala cu aproximativ 75.000 lei. Debitorii se angajau ca, timp de 20 de ani, să plătească o rată lunară de 290,74 franci, echivalentul a 665 lei. A urmat însă supraaprecierea bruscă a francului elvețian, ceea ce a dus implicit la creșterea semnificativă a ratei de plată. Supraaprecierea a devenit permanentă ceea ce, în combinație cu efectele crizei economice a făcut ca celor doi să le fie tot mai greu să ramburseze creditul. După 17 ani, ei înregistrează un sold de 11.289 de euro. Cursul însă nu mai este de 2,29 lei pentru un franc elvețian, ci de 5,15 lei pentru un franc. În lei, familia V. mai are de plătit 58.182 lei, adică circa 78% din suma pe care o primiseră la început. Rata, de 233 franci, reprezintă 1.200 de lei. A scăzut ușor în franci, dar aproape s-a dublat în lei. În august 2023, soții V. au solicitat băncii o reechilibrare a contractului de credit, dată fiind evoluția imprevizibilă a cursului valutar. Au primit o ofertă, dar aceasta era una generală, neadaptată cazului lor concret. Ca urmare, cazul a ajuns în fața instanței…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/dupa-17-ani-de-rate-tot-mai-mari-o-familie-de-ieseni-a-constatat-ca-nu-a-achitat-decat-22-din-creditul-pentru-apartament-s-a-ajuns-la-instanta-ce-s-a-decis–1781453.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.