„E destul de nebunesc”. Kim Kardashian și-a transformat casa într-o pădure de brazi pentru sărbători
Kim Kardashian a început pregătirile pentru Crăciun și a dezvăluit fanilor cum arată fiecare colț al locuinței sale. Vedeta, cunoscută pentru decorațiunile spectaculoase de evenimente speciale, și-a transformat anul acesta întreaga casă într-o adevărată pădure de brazi.
Într-un filmuleț recent, Kim a arătat cum spațiul său a fost împodobit cu brazi uriași, lumini și ornamente strălucitoare, creând un decor de iarnă demn de basme, potrivit Click!
În timp ce alte celebrități se mulțumesc cu brazi impresionanți sau aranjamente elegante, Kim a ales să umple fiecare colț al casei cu brazi, rezultatul fiind unul spectaculos.
„E destul de nebunesc”, a comentat vedeta despre alegerea sa.
Fiecare sărbătoare sau eveniment în familia Kardashian-Jenner este tratat cu mare atenție, iar Kim nu face excepție. Vedeta investește timp și resurse considerabile pentru a se asigura că totul arată impecabil.

Crăciunul, în particular, este un moment special pentru familia sa, Kris Jenner recunoscând că îi place să ofere cadouri fabuloase și să creeze experiențe memorabile pentru oaspeți.
În anii anteriori, Kim a impresionat cu un brad uriaș în centrul holului din vila sa din Hidden Hills.
În 2023, un TikTok arăta cum dormitorul fiicei sale, North, fusese transformat într-un „Polul Nord” cu brazi argintii și roz, brazi negri cu globuri Chanel, perne festive și un semn „North Pole” deasupra patului. …https://adevarul.ro/showbiz/vedete/e-destul-de-nebunesc-kim-kardashian-si-a-2491942.html