spot_imgspot_img
5.3 C
Vaslui
19-apr.-2024

Ea este domnișoara care a jucat rolul unei asistente medicale pentru un pensionar ieșean. După o scurtă întâlnire, a pus mâna pe card

- Advertisement -

O domnișoară care s-ar fi dat drept o asistentă medicală a fost pedepsită de judecătorii ieșeni. Astfel, recent, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au condamnat-o pe Ana Todirel la 1 an și 2 luni de închisoare, cu suspendare, pentru furt calificat. Oamenii legii spun că tânăra ar fi păcălit un pensionar din Iași să îi dea cardul pe mână și ar fi plecat cu 4.000 de lei.

O domnișoară din Iași ce s-ar fi dat drept asistentă medicală a fost pedepsită. Așadar, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au condamnat-o recent pe Ana Maria Todirel la 1 an și 2 luni de închisoare, cu suspendare, pentru furt calificat.

„Instanța o obligă pe inculpată ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunitaţii, pe o perioadă de 60 de zile, activitate care se va desfăşura fie în cadrul Consiliului Local Iaşi, Direcţia de Exploatare Patrimoniu, fie în cadrul instituţiilor pe care le gestionează din punct de vedere administrativ. Admite acţiunea formulată de partea civilă G.P. şi o obligă pe inculpata Ana Maria Todirel să îi plătească părţii civile suma de 4.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale”, au afirmat judecătorii ieșeni…https://www.bzi.ro/ea-este-domnisoara-care-a-jucat-rolul-unei-asistente-medicale-pentru-un-pensionar-iesean-dupa-o-scurta-intalnire-a-pus-mana-pe-card-galerie-foto-video-exclusiv-4434761?utm_source=website&utm_medium=deschideri

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.