Chiar și cu geanta de bani în portbagaj, Dumitru Buzatu avea minima decență să ne răspundă la întrebări și chiar să ne invite la conferințele de presă. Urmașul Solomon nu e nici pe departe atât de decent și refuză constant toate invitațiile făcute de Vremea Nouă la un interviu corect în care ziaristul e ziarist și nu pupător de dosuri. Ulterior am aflat că, de fapt, este directivă de partid așa că nici alți pesediști cu funcții, nu spunem cine… oameni importanți, au interdicție în studioul Vremea Adevărului. Nu e ca și cum am plânge cu pumnii în lacrimi de frustrare că nu vrea Solomon să vină să ne facă rating pentru că, de bine de rău, ne descurcăm și singuri. Dar avem lacrimi în ochi de emoție atunci când vedem cum se derulează conferințele de presă ale lui Solomon. Dacă nu știați, nici acolo nu suntem invitați pentru că noi nu suntem ziariști obraznici șI întrebăm ceea ce nu se cade. Revenind la emoția care ne-a înlăcrimat ochii, aceasta se datorează obedienței celor care, totuși, sunt invitați. Am urmărit conferința de presă de ieri și a fost fix ca pe vremurile comuniste pe care le-a și amintit Solomon: niște politicieni care vorbesc și niște ziariști care ridică mingea la fileu! De aici trag concluzia nerușinată că Solomon nu are o problemă cu ratingul ziarului și a producțiilor video făcute de Vremea Nouă ci, pur șI simplu, îi este frică de întrebările noastre. De aceea nu răspunde invitațiilor, de aceea nu ne invită el la conferințele lui și, tot de aceea insist să-l invit public, încă o dată, la Vremea Adevărului! Nu trebuie să plătească precum la alte organe media. Trebuie doar să răspundă la întrebările noastre! Ce zici domnule Solomon? Ai curaj?
‘Atât s-a putut la ditamai partidul. Altă propunere nu s-a găsit pentru ca acesta este personalul „calificat” și pregătit pentru desfășurării de activitate politică.
***************
AM ALES SĂ MĂ IMPLIC în politică urmare experienței profesionale și de viață care m-au convins că cinstea, onoarea și respectul pentru lege pleacă de la exemplul celor care te reprezintă.
Consider că a fi #SENATOR înseamnă:
➡ să fii selectat (votat) pentru competențele tale, nu pentru relațiile dezvoltate în cadrul partidelor sau pentru influența pe care o ai în comunitate;
➡ promovarea unor candidați cu educație ridicată, care să amplifice eficiența sistemului politic și la o participare ridicată la vot;
➡ selecția de candidați capabili să răspundă provocărilor sociale și economice locale și regionale, oameni cu ORIGINEA sau DOMICILIUL în circumscripțiile unde candidează.
Mi-am înscris candidatura pentru #SENATUL_ROMÂNIEI în Circumscripția nr. 39 – județul VASLUI (județul în care m-am născut și am crescut🥰🥰) – POZIȚIA 8 pe buletinul de vot și am un #PLANpentruVASLUI:
1. #VOI_COLABORA strâns și voi forma front comun atât cu colegii din #PLAN_România, cât și cu ceilalți parlamentari care promovează proiecte de dezvoltare regională în Moldova, dar și locală în județul Vaslui.
2. #VOI_COMUNICA constant cu autoritățile locale (indiferent de coloratura politică), companiile și cetățenii pentru a înțelege necesitățile comunității vasluiene.
3. #VOI_FACE presiuni în Parlamentul României și la nivelul Uniunii Europene pentru obținerea de fonduri europene, în contextul politicii de coeziune a UE;
4. mă #VOI_IMPLICA în soluționarea blocajelor administrative prin susținerea de legi care duc la îmbunătățirea domeniului achizițiilor publice și soluționarea rapidă a acestor blocaje;
5. proiectele mari de infrastructură (ex. Autostrăzile A7 și A8) se confruntă cu întârzieri din cauza birocrației sau a licitațiilor contestate. În calitate de parlamentar #PLAN_România #VOI_PROPUNE și #VOI_VOTA legislație care să asigure finanțarea corespunzătoare, dar și simplificarea procedurilor administrative care pot întârzia proiectele de infrastructură (cum ar fi obținerea avizelor necesare).
https://www.facebook.com/share/15aVgzaB4a/
#DoarROMÂNIA și #PentruROMÂNIA
CMF: 11240061
Eeeei…da de acum, gata cu invitațiile! Lăsați-l să jelească! Și să se resemneze cu ideea că ce a fost, nu va mai fi! Și apoi, pe cine mai interesează răspunsurile lui! Dintre cei care vreodată chiar au fost interesați, vreau să spun!
Borhot! Tik tok! Tik tok ! Asa se apropie momentul cand vei da sama pentru toate golaniile tale cu Tataru, cu ziarele de campanie, cu banii de la gainarul sef pe judet, cu santajul zilnic prin presa! Curand bebi, curand!
Solomoane, nici nu stii cat de mic incepi sa fii :))))))))))))))))))))))
Primarii iti pregatesc lovitura de gratie.CiprianTrifan este omul care trebuie sa ne reprezinte. Este harnic, corect, are decenta si nu este alaturi de oameni.
Si Nu este? Amice esti idiot! Nu poti urmari firul logic la propria-ti fraza! Ce pretentii ai sa pricepi cum e cu alegerile?
Cum sa riste Solomon intrebari incomode cand el poate merge lejer la Tazu unde este lins si lasat sa vorbeasca singur. Am facut imprudenta sa deschid un video cu Solomon la BZV. Ba, baieti, e ceva de neimaginat! Cum sa mergi intr-o emisiune la un analfabet functional care nu are capacitatea de a formula o intrebare, macar corecta din puncte de vedere gramatical?? Cum sa ajunga banii nostri publici la asemenea ”trusturi de presa”. Este o jignire colosala la adresa cetatenilor acestui judet.
Solomon, ai vrut smechereala, cu smechereala ti-o vei lua duminica. Tine minte, amice!
Pesedisti dezlănțuiți în comentarii 🤣🤣🤣🤣🤣
Ești doar un alcoolic trist, hidos și frustrat…
Solomon un burtos arogant
Te oftici , Cave man? Ce te smiorcai ca un cutu flamand? O sa vina usr ul sa umple golul lasat de Tataru. Nu mai plange! O sa va dea patronul si salariile, si daca nu mananca o zi o sa aveti si porc de Craciun😂
Poate va ignora, la asta te-ai gandit neanderthalianule?!
Muriti de ciuda ca nu va baga in seama, asa-i? Bine va mai face, flamanzilor!