EditorialLocal

EDITORIAL | Mândri că suntem vasluieni!

Gelu Irimia

Ce ați citit mai sus sunt doar trei tilturi de materiale jurnalistice publicate doar ieri în ziarul „Vremea Nouă”. Dacă mai cumulăm vreo două – trei zile în urmă, mai ies niște bătălii olimpice made in Vaslui. Dar ne rezumăm doar la o zi de lupte. Evident, ziariștii nu văd olimpicii și se concentrează doar pe bătăuși și criminali. Dacă ar fi să aplicăm filosofia socială a fostului președinte Buzatu, ar trebui să ne prefacem că au fost doar niște gâlcevi copilărești. Ar trebui să ne concentrăm pe faptele bune și frumose din județul Vaslui, precum achiziționarea microbuzelor electrice pentru elevii din mediul rural și alte realizări ale administrației devotate din județul Vaslui. Doar că aceste „chestiuni negative” există și au loc cu o consecvență enervantă. De aceea, mă gândesc că ar putea fi o problemă și ar fi mai cinstit să nu o ignorăm și să nu ne prefacem că suntem cei mai educați și mai cuminți cetățeni ai țării.

Unul din evenimentele neplăcute s-a petrecut chiar în municipiul reședință de județ. Și a fost vorba tot de o altercație în „strada mare”, una care a încurcat până și o ambulanță să ajungă la spital. Acum câteva săptămâni, administrația se arăta prufund șocată și hotărâtă să pedepsească exemplar toți vinovații. Putem să bănuim că n-a fost pedepsit nimeni nici exemplar, nici întâmplător, dar nu e vina doar a administrației, cât a legilor ciudate din România care încurajează infractorii să-și arate mușchii lucrați oricând vor și cu orice ocazie de a demonstra că sunt bărbați adevărați. Culmea e că numărul polițiștilor locali din Vaslui se va înjumățăți pentru că nu se corelează cu numărul cetățenilor reali ai Vasluiului. Normal ar fi să fie corelați cu numărul idioților din Vaslui, dar cine se declară idiot la recensământul populației? Important este ca toți să fim mândri că suntem vasluieni!

8 comentarii

  1. Poate faci tu un act de curaj si vei sparge gheata la urmatorul recensamant si te declari idiot. N-o sa ne miram, stie toata lumea ca esti idiot. Dar iti vom admira gestul si curajul.

  2. Dacă tot le place să meargă la sală, apoi să își arate mușchii prin bătăi în plină stradă……poate nu ar fi rău dacă s-ar organiza o competiție oficială. Se pot aduna toți bătăușii vasluiului să își măsoare mușchii până obosesc! Autoritățile pot vinde bilete și încasa bani din sponsorizări. Cine știe, poate se va naște și vreun campion mondial! 💰💰

    Astfel toată lumea va fi fericită și, poate, va fi mai multă liniște!

  3. Aseara, in jurul orei 23, un alt scandal intre vreo 6 persoane in zona fantanilor de la intrarea in parcul Tineretului.
    Urlete si amenintari, o gitanca cu gura mare, un Tilica cu un bici in mana, tot tacamul. Ghiciti ce… nici urma de politie, fie ea locala sau municipala. Orasul asta a ajuns o mare scena de teatru unde fiecare nesimtit, frustrat, betiv… se poate desfasura in voie.
    Platim degeaba impozite locale.

  4. Parcă e vorba numai de județ, in general de români nu poți să fii mândru, mai sunt excepții dar noi că nație pe bună dreptate suntem văzuți după comportamentul majorității și pe majoritate suntem un rahat , ochii in pământ și taci că nu-i nimic de laudă sau mândrie, asta e un fel de fudulie a prostului

  5. Din păcate mulți oameni muncitori din județul nostru au plecat fie prin țări străine, fie prin alte județe unde există locuri de muncă mai bine plătite, fie au plecat în viața de dincolo. Majoritatea din cei rămași trăiesc din ajutoare sociale în mediul rural, ori cu ajutoare din afară, ori din pensie. Doar câțiva oameni onești muncesc aproape de salariul minim pe economie, și poate alții mai reușesc a suplini veniturile din muncă la negru.

    Suntem săraci, sperăm la un trai mai bun, în timp ce cămătarii, păcănelele și jocurile de cazino rămân ultima speranță a unui român furat și dezamăgit de conducerea țării în decursul multor ani. Unii ajung să-și înnece amarul în alcool, iar atunci izbucnesc conflictele care nu reprezintă altceva decât o exteriorizare a rușinii interioare privind simțământul de inutilitate a românului vasluian.

    Da, încă sunt mândru că sunt vasluian, chiar dacă nu mai avem industrie și abia dacă mai producem ceva în județul nostru sărăcit. Măcar exist și încă mai pot să respir până ne-or vinde și aerul. Sper să nu le dau idei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button