spot_img
3.3 C
Vaslui
06-dec.-2024
spot_img

EDITORIAL | Numai primar pesedist să nu fii!

- Advertisement -
Gelu Irimia

Dincolo de toate șocurile alegerilor de ieri, n-aș vrea să fiu în pielea unui primar de la PSD care trebuie să-i explice lui Solomon cum s-a făcut că în comuna pe care o păstorește cu mână de fier, Călin Georgescu a luat mai multe voturi decât Marcel Ciolacu. Și sunt câteva exemple celebre la noi în județ. Asta despre PSD pentru că dacă mergem și la partenerii lor de guvernare vedem cel mai rușinos scor obținut vreodată în istorie. Partea bună pentru primarii liberali este că n-are cine să le ceară socoteală pentru că nu mai există conducere la PNL Vaslui. Deja, aseară, voci importante din organizația vasluiană îi cereau lui Mihai Barbu să-și ia un bilet pentru București pentru că treaba merge din rău în mai rău. Să nu uităm, totuși, cum petreceau vârtos liberalii și, cum după această petrecere mișto în care și-au încărcat bateriile, generalul s-a muiat la 6 procente leșinate, invers proporționale cu veselia și optimismul lui Barbu. Cel mai interesant este că, ambii parteneri de guvernare (PSD-PNL) au pierdut la nivelul județului Vaslui față de alegerile locale, fiecare câte 15%. Cel mai probabil, multe din aceste procente se regăsesc acum în dreptul candidatului bombă Călin Georgescu. Este clar acum, pentru toată lumea, că actuala coaliție de guvernare a fost penalizată serios atât în Vaslui, cât și în întreaga țară. Am văzut aseară că mulți experți vorbeau de un așa-zis “vot suveranist”, deși eu cred că e vorba mai mult de un vot anti-sistem. Oamenii s-au săturat atât de rău de actuala clasă politică încât sunt în stare să-l voteze și pe dracu’… Și asta au făcut!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

12 COMENTARII

  1. Nici o schimbare nu se mai poate produce pe listele deja propuse si inregistrate!

    PSD deschide lista la Camera Deputaților cu un candidat (eligibil) de toată jena, care are un mandat de parlamentar INVIZIBIL pentru vasluieni. Cât despre lista PSD de la Senat, aceasta are in frunte un Agamiță Dandanache 😁, impus de Ciolacu & Co.

    De asemenea, acțiunea liberalilor vasluieni de a se „război” cu actualii lor lider locali reprezintă doar o ÎNCERCARE JENANTĂ de IMAGINE, se imita competitia, în speranța că pot pacali electoratul, iar la Camera Deputaților mai pot accede liberali vasluieni (locul 1, eligibil, fiind ocupat de actualul Primar al orașului Negrești). Domnul Barbu Mihai (născut în mun. București, unde are și domiciliul😁), de pe locul 2, ar putea avea șanse DOAR dacă vasluienii votează masiv PNL la Camera Deputaților. La Senat, vor eșua, întrucăt locul 1 (eligibil) este ocupat de doamna Cristina Trăilă (născută în Galați și cu domiciliul în mun. București 😁).

    Atât s-a putut in aceasta campanie la #PSD_#PNL Vaslui (numiți și COMASAȚII), unde CAP de LISTE sunt doar personaje din opera lui Caragiale.

    *************
    AM ALES SĂ MĂ IMPLIC în politică urmare experienței profesionale și de viață care m-au convins că cinstea, onoarea și respectul pentru lege pleacă de la exemplul celor care te reprezintă.

    Consider că a fi #SENATOR înseamnă:
    ➡ să fii selectat (votat) pentru competențele tale, nu pentru relațiile dezvoltate în cadrul partidelor sau pentru influența pe care o ai în comunitate;
    ➡ promovarea unor candidați cu educație ridicată, care să amplifice eficiența sistemului politic și la o participare ridicată la vot;
    ➡ selecția de candidați capabili să răspundă provocărilor sociale și economice locale și regionale, oameni cu ORIGINEA sau DOMICILIUL în circumscripțiile unde candidează.

    Mi-am înscris candidatura pentru #SENATUL_ROMÂNIEI în Circumscripția nr. 39 – județul VASLUI (județul în care m-am născut și am crescut🥰🥰) – POZIȚIA 8 pe buletinul de vot și am un #PLANpentruVASLUI:

    1. #VOI_COLABORA strâns și voi forma front comun atât cu colegii din #PLAN_România, cât și cu ceilalți parlamentari care promovează proiecte de dezvoltare regională în Moldova, dar și locală în județul Vaslui.
    2. #VOI_COMUNICA constant cu autoritățile locale (indiferent de coloratura politică), companiile și cetățenii pentru a înțelege necesitățile comunității vasluiene.
    3. #VOI_FACE presiuni în Parlamentul României și la nivelul Uniunii Europene pentru obținerea de fonduri europene, în contextul politicii de coeziune a UE;
    4. mă #VOI_IMPLICA în soluționarea blocajelor administrative prin susținerea de legi care duc la îmbunătățirea domeniului achizițiilor publice și soluționarea rapidă a acestor blocaje;
    5. proiectele mari de infrastructură (ex. Autostrăzile A7 și A8) se confruntă cu întârzieri din cauza birocrației sau a licitațiilor contestate. În calitate de parlamentar #PLAN_România #VOI_PROPUNE și #VOI_VOTA legislație care să asigure finanțarea corespunzătoare, dar și simplificarea procedurilor administrative care pot întârzia proiectele de infrastructură (cum ar fi obținerea avizelor necesare).

    https://vs.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/18/2024/11/vs_senat_2024.10.31_ora17.00.pdf

    #DoarROMÂNIA și #PentruROMÂNIA

    CMF: 11240061

  2. Romanii cât și vasluienii sau convins ca PSD-ul e cel mai josnic și mizerabil partid de analfabeti fapt pentru care au votat în cunoștință de cauză.

    • N-aș spune hop! Vedem săptămâna viitoare ce alegeri de dreapta vor face vasluienii! Să nu uităm majoritățile și alianțele locale! Superbe alegeri! Cu prezență importantă la vot! Excelent! Doi candidați pentru turul II absolut onorabili!

  3. Cum sa votez cu PNL, când Rareș Bogdan și johanis au distrus partidul . Când a mâncat rahat că scade pensiile speciale, iar el le-a mărit. Votam Georgescu, poate ne scapă de lasconi lesbiana

    • Ba prostane,sau mârlane nu știu în ce categorie să te incadrez femeia are un copil o fată în speță,este recăsătorită,tu de prost ce ești nu știi ce înseamnă să fii lesbiană dati foc 🔥 telefon să nu mai scrii asemenea tâmpenii mai mari decât judetul Vaslui , sau mai este o variantă funie și săpun

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.