Eduard Hellvig, noul secretar general al PNL
Secretarul general al Partidului Naţional Liberal (PNL), Radu Stroe, s-a retras luni din funcţia pe care o deţinea, decizia acestuia fiind acceptată de membrii Biroului Permanent al partidului. Conducerea partidului a decis ca Eduard Hellvig să îl înlocuiască pe Radu Stroe în funcţia amintită.
Radu Stroe a precizat că preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a propus pentru funcţia de coordonator al Comisiilor de specialitate.
”Am fost propus de preşedintele Crin Antonescu în funcţia de coordonator al Comisiilor de specialitate ale partidului, având în vedere faptul că prin protocolul USL s-au format deja mai multe grupuri de lucru, pe toate zonele de activitate. Va fi nevoie de o coordonare directă a oamenilor noştri din grupurile comune cu PSD şi PC, grupuri în care sunt elaborate programul de guvernare, strategiile şi proiectele pe grupe de activităţi”, a afirmat Radu Stroe.
AGERPRES.ro