spot_img
spot_img
36.4 C
Vaslui
07-iul.-2025

Elena Băsescu:Sunt multe persoane publice care fac greşeli gramaticale şi nu sunt taxate cum am fost eu

- Advertisement -

Sunt multe persoane publice care fac greşeli gramaticale, dar nu sunt taxate cum a fost cazul meu, a declarat joi seară europarlamentarul Elena Băsescu, prezentă la lansarea candidaturii pentru un nou mandat la preşedinţia Organizaţiei de Femei a PDL a ministrului Muncii Sulfina Barbu.

„Sunt convinsă că a avut dreptate, pentru că sunt foarte multe persoane care fac greşeli de gramatică, dar acestea nu sunt mediatizate cum a fost cazul meu”, a spus europarlamentarul PDL, întrebat dacă Andreea Paul Vass, prezentă la eveniment, a afirmat că Elena Băsescu a fost pe nedrept taxată de presă pentru anumite greşeli gramaticale.

Andreea Paul Vass, preşedintele filialei OFPDL Sălaj şi consilier al premierului, a declarat, în discursul său, că Elena Băsescu a avut de dus „povara” tinereţii, frumuseţii şi a faptului că este fiica preşedintelui Traian Băsescu, fiind taxată pentru faptul că a făcut anumite greşeli gramaticale în contextul în care „oboseala unei campanii electorale şi-a spus cuvântul”.
Întrebată dacă au existat şi alte momente mai neplăcute în plus faţă de remarcile presei, fiica cea mică a preşedintelui a spus că în afară de faptul că presa a mediatizat peste măsură nu a avut alte neplăceri. „Oricum, nu aş fi ajuns europarlamentar dacă nu treceam aşa uşor (peste acest episod – n.r.)”, a afirmat Elena Băsescu.

Despre observaţiile pe care le-a făcut la adresa ministrului Daniel Funeriu, pe contul său de Twitter, în contextul în care deţinătorul portofoliului Educaţiei a folosit într-un context public termenul „inexactitudini”, europarlamentarul PDL a spus că nu a dorit să-l sancţioneze pe acesta.
„Nu am vrut să-l sancţionez. Am vrut să evidenţiez ceva. Că sunt persoane cu funcţii foarte importante care greşesc mult mai des decât am făcut-o eu. Atât am vrut să evidenţiez şi că e ministru al Educaţiei. Faptul că am postat eu pe Twitter a făcut să fie mai multe ştiri. Aşa că mi-am atins scopul”, a conchis Elena Băsescu.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.