Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat duminică, pentru AGERPRES, la Convenţia Naţională a PDL, că nu cunoaşte motivele pentru care o parte dintre candidaţii pentru funcţiile de conducere din cadrul Biroului Naţional Permanent, printre care Cezar Preda şi Radu Boureanu, s-au retras din cursă, dar consideră necesar ca partidul să rămână în continuare ‘o echipă unită’.
Referindu-se la faptul că Vasile Blaga nu a mai candidat pentru nici o altă funcţie în afara celei de preşedinte al partidului, Elena Udrea a apreciat că ‘ţine de prestanţă şi statut’ să iei o astfel de decizie.
‘Nici Emil Boc nu a mai candidat pentru altă funcţie. Atunci când candidezi la un astfel de nivel şi eşti un lider important al partidului, ţine de prestanţă şi de statut să mergi pe varianta totul sau să rămâi un lider informal’, a declarat Elena Udrea.
Udrea a mai adăugat că nu neapărat funcţiile dau valoarea unui membru de partid.
‘Sigur, e important să participi la deciziile care se iau într-un partid, dar sunt colegi valoroşi, chiar dacă nu sunt membri ai BPN’, a declarat Elena Udrea.
AGERPRES.ro