spot_img
spot_img
29.9 C
Vaslui
24-iul.-2025

Elena Udrea va executa 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”

- Advertisement -

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, după ce ÎCCJ a respins, joi, contestaţia în anulare depusă de aceasta.

„Cu majoritate, Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017. (..) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 aprilie 2022”, este decizia instanţei.

Elena Udrea fusese condamnată de magistraţii Curţii Supreme la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”, în care a fost acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu. După condamnare, aceasta a fugit din ţară.

Ulterior, decizia a fost suspendată ca urmare a unei sentinţe a CCR, iar fostul demnitar s-a întors în România. Acum, decizia instanţei este definitivă, iar Elena Udrea are de executat 6 ani de închisoare.

Citeste mai mult: adev.ro/r9ytek

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.