spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Elevii din cinci comune vor merge la scoalã cu microbuze noi

- Advertisement -

TRANSPORT Elevii din comunele Banca, Bogdãnesti, Delesti, Grivita si Puiesti vor avea la dispozitie microbuze scolare noi. Vestea repartitiei a cinci microbuze scolare judetului Vaslui a fost primitã de conducerea Inspectoratului Scolar Judetean ieri dimineatã si, conform conducerii unitãtii, a fost o veste bunã, care a depãsit asteptãrile, chiar dacã cerintele sunt mult mai mari. În acelasi timp, pentru edilii comunelor cãrora li s-au repartizat aceste microbuze, abia încep grijile: angajarea unui nou sofer, cheltuielile aferente înmatriculãrii autovehiculelor, inclusiv cauciucuri sau rovignete, precum si asigurarea combustibilului necesar, toate acestea cu bani din bugetul local.

Ieri, prin ordin al ministrului Educatiei, judetului Vaslui i-au fost alocate cinci microbuze scolare noi. Acestea sunt destinate exclusiv transportului elevilor din mediul rural, acestia fiind nevoiti, de multe ori, pentru a ajunge la scoalã, sã parcurgã kilometri întregi, indiferent de vreme. Cele cinci microbuze sunt destinate comunelor Banca, Bogdãnesti, Delesti, Grivita si Puiesti, si au fost repartizate, conform declaratiei lui Vasile Ursanu, inspectorul general adjunct, “în comunele în care sunt cei mai multi copii care fac naveta. Cererile de microbuze scolare sunt mult mai multe, din partea a circa jumãtate dintre primãrii, dar am repartizat aceste autovehicule strict pe bazã de prioritãti. Noi am solicitat mai multe microbuze scolare, dar suntem bucurosi cã am primit mãcar cinci, nu ne asteptam la un numãr atât de mare… Oricum, problema transportului elevilor spre si de la scoalã rãmâne de actualitate, am transmis în mai multe rânduri adrese cãtre minister, sperãm ca, pe viitor, sã o putem rezolva”. În afara celor cinci microbuze care urmeazã sã soseascã în judet zilele viitoare, institutiile de învãtãmânt vasluiene au la dispozitie un numãr de 70 de autovehicule, multe dintre ele suferind deja mai multe reparatii, din cauza atât a drumurilor proaste, cât si a vechimii.

La Banca, mare bucurie

Pentru primãria Banca, vestea repartizãrii unui microbuz scolar, pe lângã cel existent, a fost primitã cu bucurie, atât de cãtre elevi, dar si de edilul comunei. Ca sã nu întârzie la ore, ceea ce se întâmpla aproape în fiecare zi, ar fi trebuit ca unii copii sã se trezeascã de la ora 5 dimineata, si sã ajungã la scoalã cu cel putin o orã mai devreme, aceeasi problemã fiind la plecare, unii elevi trebuind sã rãmânã la scoalã încã o orã – douã, pânã le venea rândul sã fie transportati spre casã. “Avem peste 150 de elevi care fac naveta si, desi avem deja un microbuz scolar, acesta nu face fatã, mai ales cã sunt mai multe sate, iar distanta dintre ele este destul de mare. Ca sã putem sã-i aducem pe copii la scoalã, trebuia sã facem mai multe curse, chiar si în conditiile în care, într-un microbuz cu 16, înghesuiam si câte 30 – 35 de copii, dar chiar si asa, de multe ori elevii întârziau la prima orã de curs. Microbuzul parcurgea câte 120 km dimineata si aceeasi distantã dupã-amiaza, pe drumuri comunale, nici nu vreau sã-mi mai aduc aminte câti bani s-au cheltuit cu reparatiile sau combustibilul. Acum, odatã cu primirea noului microbuz, vom putea programa rutele în asa fel încât elevii sã ajungã la timp la scoalã, ba mai mult, sunt sigur cã se vor face, la acest capitol, si economii la bugetul comunei”, a declarat Vasile Vânãtoru, primarul comunei Banca. Ba mai mult, edilul comunei se gândeste cã, dacã tot are acest nou mijloc de trasnport, sã deschidã o rutã nouã, în beneficiul elevilor din Halta Dodesti, comuna Viisoara, care învatã la scoala din Gara Banca, si care, pânã acum, veneau cu trenul la scoalã, si care, la plecarea acasã, erau nevoiti sã astepte peste trei ore, la scoalã sau în garã.

“Grijile abia acum încep”

În cazul comunei Bogdãnesti, un al doilea microbuz scolar era mai mult decât necesar, având în vedere faptul cã aceastã comunã numãrã nouã sate aflate la distantã relativ mare unul de celãlalt, fiind a doua comunã din judet în ceea ce priveste totalul de drumuri judetene sau comunale, multi elevi, peste 520, si putine scoli, ba mai mult, trei dintre acestea este posibil sã se comaseze. “Vechiul microbuz, pe care l-am primit acum trei ani, parcurgea pe zi peste 150 de km, pe niste drumuri proaste, drumuri pe care abia în ultimul an am început sã le reabilitãm, datoritã proiectelor accesate de primãrie. Repartizarea acestui al doilea microbuz are o bunã motivatie, dar acum va trebui sã fim ajutati si pentru ca sã-l putem folosi. Trebuie sã angajãm încã un sofer, deci trebuie sã asigurãm din fondurile locale salariul acestuia, dar tot din bugetul primãriei, si asa mic, trebuie sã asigurãm si restul cheltuielilor, care nu sunt tocmai mici. Câteva zeci de milioane de lei vechi costã doar înmatricularea, asigurarea, rovigneta, tahograful si celelalte hârtii necesare doar pentru a putea folosi microbuzul, în plus, trebuie sã asigurãm si carburantul necesar. Asta înseamnã cã cei de la conducerea judetului trebuie sã ne dea si ei o mânã de ajutor, din punct de vedere financiar, pentru a putea sã si folosim acest microbuz, atât de necesar comunitãtii”, a declarat Ioan Dorobantu, primarul comunei Bogdãnesti.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.