INVITATIE… Trupa de teatru a Scolii Gimnaziale „Mihai David„ Negresti si jokerii de la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga„ Negresti pun în scenã un spectacol inspirat din romanul „100 de rochii„ de Eleanor Estes. Adaptarea scenicã pãstreazã esenta povestii originale, aducând în prim-plan teme precum bullying-ul, diferentele sociale, empatia si puterea regretului, într-un mod care rãscoleste sufletul spectatorilor de toate vârstele. Reprezentatia va avea loc joi, 15 mai 2025, ora 12:00, la Casa de Culturã „Nicolae Cioatã„ Negresti, si este parte integrantã a Proiectului „Violenta nu are viitor!„ din Programul „Împreunã prindem curaj!„.
Transpunerea scenicã, ca si romanul, spune povestea unei fetite poloneze pe nume Wanda Petronski, care trãieste într-un orãsel american si frecventeazã o scoalã în care este marginalizatã de cãtre colegi. Wanda este tãcutã, poartã mereu aceeasi rochie albastrã, usor ponositã, si vine dintr-un cartier sãrac. În ciuda acestor lucruri, le spune colegelor cã acasã are… 100 de rochii, toate superbe, de diverse culori si stiluri. Decorul minimalist si simbolic permite publicului sã se concentreze asupra personajelor si conflictului interior trãit de Maddie, cea care ajunge sã aibã remuscãri pentru comportamentul avut fatã de Wanda, temându-se sã nu ajungã si ea o victimã. Piesa devine nu doar o lectie de teatru, ci si una de viatã. Copiii care privesc se regãsesc fie în Maddie, cuvintele nespuse apãsând pe constiintã, fie în Wanda, marginalizatã pe nedrept. Spectacolul încurajeazã dialogul despre empatie, curajul de a spune „nu” rãului si despre cât de important este sã ne asumãm greselile pentru a deveni mai buni. Regizorul a mizat pe naturaletea actorilor-copii si pe un ritm emotional echilibrat, iar rezultatul este o piesã care nu doar impresioneazã, ci rãmâne mult timp în sufletul spectatorilor. „Wanda- 100 de rochii” este o oglindã a propriei copilãrii, o chemare la reflectie si un pas spre o lume mai bunã, în care fiecare copil este vãzut, auzit si înteles.
Piesa de teatru „Wanda-100 de rochii„, o meditatie profundã despre bullying, excluziune si curaj
Piesa scoate în luminã mecanismele subtile, dar devastatoare, ale bullying-ului. Nu este vorba doar despre violentã fizicã, ci despre ironie, umilire în grup, priviri batjocoritoare si excludere. Aceste forme de agresivitate „inofensivã”, prea des ignorate de adulti, sunt prezentate cu o acuratete dureroasã. „Într-o lume în care copiii învatã mai repede sã râdã de ceilalti decât sã înteleagã diferentele dintre ei, teatrul devine o platformã de reflectie si educatie emotionalã. Piesa de teatru „Wanda-100 de rochii” reuseste cu sensibilitate si fortã sã transforme o poveste aparent simplã într-o meditatie profundã despre bullying, excluziune si curaj”, a spus prof. Mona Calciu, coordonatorul proiectului. „Piesa lasã în urmã întrebãri esentiale: Ce alegem sã facem atunci când vedem o nedreptate? Ce înseamnã, cu adevãrat, curajul? Cât de grea este tãcerea complice?”, a declarat prof. Cornelia Bârzu, coordonator proiect. Elevii-actori au fost încântati sã punã în scenã un nou spectacol: „În ultimele trei luni am lucrat multe ore la piesa de teatru. Eu joc rolul Wandei, un rol greu de interpretat deoarece ea este o persoana tristã, traumatizatã, iar eu sunt adesea fericitã. Am simtit ce înseamnã sã fii diferit si sã porti aceastã diferentã ca pe o povarã”, a declarat Anastasia Radu, clasa a VII-a, elev-actor. „Cel mai greu a fost sã joc ezitarea. Maddie nu e rea, dar tãcerea ei doare. Rolul m-a fãcut sã mã întreb de câte ori am vãzut pe cineva suferind si nu am fãcut nimic. Cred cã, de fapt, Maddie suntem toti, la un moment dat”, a declarat Anastasia Parteni, clasa a VII-a, elev-actor. O altã elevã, Alessia Popescu, a povestit cã „a fost provocator sã joc pe cineva care pare drãgut, dar provoacã suferintã. Peggy nu realizeazã cât de tare o rãneste pe Wanda, si asta mi-a arãtat cât de periculoasã poate fi ironia. Cred cã multi copii sunt ca Peggy: populari, siguri pe ei, dar neatenti la ceilalti. Mi-am dat seama cã uneori trebuie sã ne oprim din râs si sã ne uitãm bine în ochii celui de lângã noi”. „Thomas e genul de copil care merge cu turma. Nu e rãu, dar nici nu gândeste prea mult. Jucându-l, am înteles cât de usor e sã devii parte dintr-o gresealã doar pentru cã nu te opresti sã analizezi”, a transmis Silviu Zãtângã, elev-actor.
Elev-actor: „A fost dureros sã intru în pielea lui”
ACTORI ÎNVÃTÃCEI…Un alt elev-actor, Luca Voicu, a declarat cã „Nick a fost greu de jucat pentru cã trebuie sã-l înteleg ca sã-l joc bine. El se apãrã prin sarcasm, dar în spatele lui e nesigurantã. Cred cã, în adâncul lui, stie cã face rãu, dar nu stie cum altfel sã fie vãzut. A fost dureros sã intru în pielea lui”. „Alma e genul de copil care merge cu valul. Nu face glume, dar nici nu le opreste. Sã joc tãcerea ei a fost cel mai greu. Am învãtat cã uneori, cel care nu zice nimic contribuie cel mai mult la suferintã”, a spus Sofia Miron, elev-actor, clasa a VI-a. „Vicky începe sã se schimbe, chiar dacã putin. Cred cã e un personaj-punte între cei care nu gândesc si cei care încep sã simtã. A fost interesant sã joc acea nesigurantã si trezire interioarã”, a declarat Ingrid Dudãu, elev-actor, clasa a V-a. „Rolul meu m-a fãcut sã reflectez la cât de mult conteazã sã fii atent ca adult. Profesoara din piesã rateazã sansa de a vedea ce se întâmplã cu adevãrat în clasã. A fost un semnal de alarmã: uneori, nepãsarea celor mari poate face mai mult rãu decât glumele copiilor”, a spus Adina Poianã, elev-actor, clasa a VII-a. „Tatãl Wandei a fost un rol scurt, dar încãrcat. Sã spui replicile despre cum ti-ai mutat copiii dintr-o scoalã pentru cã acolo nu au fost respectati… doare. E vocea pãrintilor care nu au cuvinte pompoase, dar stiu ce e demnitatea”, a spus Vlad Dincã, elev-actor, clasa a VII-a. „Un joker nu e acolo pentru a gãsi vinovati, ci pentru a gãsi punctele vii din fiecare spectator. E cel care întreabã, ascultã, respirã cu sala. E vocea care spune: „Uite, ai vãzut. Ce faci acum cu ce-ai vãzut?”, a spus Sabina Soroagã, elev-joker, clasa a XI-a.
