spot_img
spot_img
33.8 C
Vaslui
26-iul.-2025

Elevii vasluieni, admiși la liceu, trebuie să-și depună dosarele până pe 29 iulie. Cei nerepartizați, așteptați în a doua sesiune de admitere

- Advertisement -

ÎNSCRIERI… Elevii vasluieni, admiși la liceu, trebuie să-și depună dosarele de înscriere la instituțiile de învățământ, până pe 29 iulie. În caz contrar, vor fi considerați retrași și vor pierde locurile obținute. Acestea vor fi declarate neocupate și vor fi utilizate ulterior pentru rezolvarea cazurilor speciale. În acest caz, elevii vor fi nevoiți să participe la a doua etapă de admitere din perioada 1-19 august, pe locurile rămase libere, alături de cei care nu au fost repartizați la liceu în prima etapă. În județ, sunt 23 de elevi rămași pe dinafară, cele mai mari medii de admitere fiind 6,90 și 6,65, ale unor elevi din Huși, respectiv Costești, iar cele mai mici – 3,07, 3,02 și 2,72, ale unor elevi din Bârlad, Rădeni și Pogonești. Numărul total de locuri libere, disponibile pentru următoarea etapă de admitere este 255.

În prima sesiune de admitere la liceu, 2.183 de absolvenți ai clasei a VIII-a, din județul Vaslui, au fost repartizați computerizat în învățământul liceal de stat, anul școlar 2025-2026. Aceștia trebuie să depună dosarul de înscriere la liceu până la 29 iulie. Atenție! Cei care nu depun dosarul de înscriere la liceu până atunci pierd locul obținut prin repartizarea computerizată și vor fi nevoiți să participe la a doua etapă de repartizare, pe locurile rămase libere. Dosarul trebuie să conțină cererea de înscriere primită de la liceu (formularul diferă de la o școală la alta), copiile cărților de identitate ale părinților, certificatul de naștere al elevului, adeverința cu notele și media generală obținută la Evaluarea Națională – clasa a VIII-a, foaia matricolă pentru clasele V-VIII cu calculul mediei generale, adeverință medicală și aviz epidemiologic.

Locuri libere doar la liceele agricole sau tehnologice

Cei 23 de candidați rămași nerepartizați, cel mai probabil din cauză că nu au completat suficiente opțiuni sau le-au completat greșit, precum și cei care nu au participat la Evaluarea Națională, se pot înscrie în cea de-a doua etapă a admiterii, care va începe luna următoare. În perioada 1-13 august, elevii trebuie să completeze fișele de înscriere, rezultatele urmând să fie afișate pe 19 august. Sunt disponibile 255 locuri, toate în licee agricole și tehnologice. Cele mai multe sunt la Liceul „Ion Mincu” Vaslui – 22 la specializarea Agricultură, 17 la Estetica și Igiena corpului omenesc, 15 la Filologie, 22 la Industrie Alimentară, 13 la Turism și Alimentație publică, 15 la Științe Sociale.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. de elevii rromi nu se scrie nimic? Sau romănizat? In ce licee/ scoli profesionale au intrat? E scandal in coalitia din care fac si rromii parte. Si… gura mica,, mukles. Ca altfel dispar de pe functii..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.