Local

Elevii vasluieni cu rezultate exceptionale, premiati la Gala Excelentei în Educatie

APRECIATI… Primãria municipiului Vaslui i-a premiat, la sfârsitul sãptãmânii trecute, pe elevii de exceptie ai orasului, pe scena Centrului Cultural Judetean, în cadrul Galei Excelentei în Educatie. Evenimentul a fost organizat ca un gest de recunoastere, respect si admiratie fatã de elevii si profesorii care contribuie, zi de zi, la performanta educationalã din municipiul resedintã de judet. În ultimii ani, aceastã galã s-a transformat într-o frumoasã traditie a Vasluiului, administratia localã afirmând cã educatia este temelia pe care se va construi viitorul comunitãtii. În total, 79 de olimpici vasluieni care s-au întors cu premii si medalii ori mentiuni de la fazele nationale ale olimpiadelor scolare desfãsurate pe parcursul anului scolar precedent au fost felicitati si premiati cu premii în bani, cu sume cuprinse între 1.200 si 3.000 lei. Tot în cadrul acestei gale au fost premiati si cei patru elevi vasluieni care au obtinut media 10 la Evaluarea Nationalã si Bacalaureatul din acest an.

Spre deosebire de editiile precedente, Gala Exelentei în Educatie din acest an a avut un program mult mai scurt si asta pentru cã Primãria Vaslui si Consiliul Local Vaslui au schimbat Regulamentul pentru acordarea premiilor. Cea mai importantã schimbare a constat în modificarea categoriilor elevilor premiati: dacã pânã acum erau vizati cei cu rezultate bune la olimpiadele si concursurile nationale, anul acesta au fost premiati doar participantii care au obtinut locul I, II, III sau mentiune la olimpiade. Aceste olimpiade au fost împãrtite în douã categorii: olimpiade pe domenii de studiu/discipline de specialitate (limba si comunicare, matematicã si stiinte, informaticã, om si societate, religii, arte, educatie fizicã si sport, tehnologii) si olimpiade interdisciplinare si trandisciplinare. Schimbarea vine dupã ce anul trecut s-a iscat un mic scandal ca urmare a faptului cã numãrul elevilor premiati datoritã rezultatelor la concursurile nationale a fost dublu fatã de cel al olimpicilor: din cei aproape 296 de elevi premiati în cadrul galei, 93 au fost olimpici si 203 elevi participanti la concursurile nationale.

Primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniste: „Pentru comunitate, sunteti adevãrate modele”

Anul acesta, organizatorii au decis sã-i premieze doar pe elevii care s-au întors cu premii de la olimpiadele nationale si internationale, precum si pe cei patru performeri de la Bacalaureat si Evaluare Nationalã. Prezent la eveniment, primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniste, i-a felicitat pe toti elevii premiati, cât si pe profesorii lor. „În fiecare an, Gala Exelentei în Educatie ne aduce împreunã pentru a celebra ceea ce orasul nostru are mai valoros: inteligenta, munca si pasiunea elevilor si a profesorilor vasluieni. Cu aceastã ocazie sãrbãtorim nu doar performanta, ci si perseverenta celor care aleg ca în fiecare zi sã facã lucrurile mai bine, sã se depãseascã pe sine. Si fac asta chiar si atunci când e mai greu, când nu au chef, sau când nu primesc diplome si nimeni nu-i aplaudã, dar cu toate astea rezultatele nu întârzie sã aparã. Felicit, cu aceastã ocazie, pe toti elevii care au obtinut rezultate exeptionale, atât pe olimpicii care duc numele Vasluiului în toatã tara, cât si pe cei care au terminat cu nota 10 examenul de Evaluare Nationalã si Bacalaureat. Pentru comunitatea noastrã, sunteti adevãrate modele si le multumec profesorilor care v-au îndrumat si care prin dãruirea lor dovedesc cã educatia nu este doar o profesie, ci si o vocatie. Stiu cã în spatele fiecãrui premiu stau ore de muncã, eforturi si renuntãri, iar succesul vostru ne aratã si nouã, celor din administratie, care este misiunea noastrã: de a sprijini neconditionat scoala vasluianã. Doar asa putem face ca excelenta sã nu rãmânã o exceptie, ci sã devinã o normalitate. Fiecare pas pe care îl facem pentru modernizarea unitãtilor si institutiilor de învãtãmânt, prin dotãri, prin programe educationale, are un scop, acela de a vã oferi vouã, tinerilor, sansa de rãmâne si de a reusi aici, acasã”, a declarat primarul Lucian Braniste.

Cristiana Botan, ISJ Vaslui: „Un moment de recunoastere publicã a muncii sustinute”

RECUNOASTERE…Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Vaslui a multumit tuturor celor implicati în organizarea acestei gale, dar si principalilor „actori”, elevii si profesorii care au obtinut performantã atât pe plan national, cât si international. „An de an, împreunã, într-un cadru aparte, celebrãm talentul, dedicarea si efortul comun prin care tinerii nostri valorosi au reprezentat comunitatea educationalã vasluianã, pozitionând-o cu cinste în clasamentele nationale si internationale ale competitiilor scolare de prestigiu, organizate pe parcursul anului scolar precedent. De fapt, acest context festiv reprezintã un moment de recunoastere publicã a muncii sustinute, a responsabilitãtii si a pasiunii pentru cunoastere si excelentã. Performantele obtinute în cadrul olimpiadelor nationale si internationale reconfirmã garantia unei cãlãtorii educationale ghidatã de standarde înalte, printr-o colaborare eficientã între elevi talentati si dascãli cu vocatie, care au înteles cã a fi profesor înseamnã, înainte de toate, sã inspiri si sã cãlãuzesti”, a declarat Cristiana Botan, inspector scolar general al ISJ Vaslui. La cuvânt, înainte de începerea festivitãtii de premiere, s-au mai înscris si subprefectul judetului Vaslui, Marius Arcãleanu, dar si presedintele Consiliului Judetean Vaslui, Ciprian Trifan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button