spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Elevii vasluieni pot primi 200 de euro pentru achiziționarea unui calculator

- Advertisement -

AJUTOR FINANCIAR… Elevii vasluieni cu o situație materială mai precară pot primi un ajutor financiar în valoare de 200 de euro pentru achiziționarea unui calculator prin programul guvernamental “Euro 200”. Doritorii vor putea depune cererile până pe data de 15 iunie, iar anchetele sociale care vor analiza documentele din dosar vor fi efectuate între 16-25 iunie. Lista nominală a beneficiarilor va fi afișată de Ministerul Educației pe 9 iulie. Beneficiari ai acestui program sunt elevii din învățământul de stat sau particular acreditat care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie.

Programul “Euro 200”, demarat în 2004, continuă și anul acesta, cu mici modificări ale calendarului. Astfel, prin Ordinul nr. 3851 emis de Ministerul Educației, a fost aprobat calendarul pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționării de calculatoare pentru anul 2021. Conform noului calendar, cererile vor putea fi depuse până la data de 15 iunie, inclusiv. După această etapă urmează ca anchetele sociale care vor confirma veridicitatea documentelor din dosar să fie efectuate în perioada 16-25 iunie. Listele nominale cu beneficiarii vor fi afișate pe data de 9 iulie de către Ministerul Educației, iar cele finale, de după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 30 iulie. Bonurile valorice pentru achiziționarea calculatoarelor vor fi eliberate în perioada 31 iulie-19 august, însă beneficiarii le vor putea folosi în perioada 20 august-15 octombrie pentru a-și cumpăra un calculator. Elevii interesați trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere în care să confirmă că nici solicitantul, nici alt membru al familiei nu a mai beneficiat de acest program înainte. Documentele necesare înscrierii, precum cererea-tip, copia legalizată după certificatul de naștere (pentru cei sub 14 ani) și adeverințele de venit ale membrilor familiei vor fi depuse la școala în care studiază. De asemenea, elevii trebuie să atașeze la dosar o adeverință cu media generală sau cu calificativele obținute în anul școlar anterior, dar și una în care învățătorul sau dirigintele evidențiază numărul de absențe nemotivate adunate de elev în anul școlar anterior. În ceea ce privește calculatoarele pe care copiii le pot achiziționa, acestea trebuie să îndeplinească o configurație cel puțin minimă recomandată: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk și software de bază licențiat, incluzând un sistem de operare și un program antivirus. Este bine de știut că, în județul Vaslui, toate cererile depuse în ultimii ani au fost admise.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.