Emil Boc: Dacă ne înţelegem cu Opoziţia pentru revizuirea Constituţiei, în aprilie facem referendum
Premierul Emil Boc a declarat luni seară că dacă se va ajunge la o înţelegere a Coaliţiei majoritare cu Opoziţia pentru susţinerea modificării Constituţiei cel puţin pe „nucleul dur de prevederi” – deficit structural de 0,5% din PIB, datorie publică maximă de 60% din PIB şi parlament unicameral cu 300 de parlamentari – în aprilie 2012, după semnarea Acordului european interguvernamental, în România se va organiza referendumul pentru aprobarea de către populaţie a modificării legii fundamentale.
„Trebuie să cădem de acord cu opoziţia măcar pe nucleul dur”, a spus primul-ministru, arătând că PDL susţine în continuare în integralitate propunerile de modificare a Constituţiei înaintate de preşedintele Traian Băsescu la Parlament.
Potrivit lui Emil Boc, prioritatea este însă ca în Constituţie să fie introduse cele două „reguli de aur” privind disciplina financiară prevăzute de Acordul european de guvernanţă fiscală, precum şi modificarea cu parlamentul unicameral cu 300 de parlamentari, pentru ca în toamna lui 2012 să se poată face alegerile pe această formulă de legislativ.
„Dacă mâine batem palma cu Antonescu şi Ponta pe aceste prevederi, vom putea organiza alegerile pe unicameral cu 300 de parlamentari”, a afirmat premierul Boc, la o emisiune televizată.
El a evidenţiat că mandatul PDL pentru consultările politice de miercuri, de la Palatul Cotroceni, solicitate de preşedintele Traian Băsescu, este de susţinere a modificărilor Constituţiei în forma maximală, însă trebuie aşteptat pentru a se vedea punctele de vedere şi ale celorlalte formaţiuni, având în vedere că e nevoie de două treimi din numărul de parlamentari pentru revizuirea legii fundamentale.
AGERPRES.ro