spot_img
spot_img
7 C
Vaslui
09-mai-2025

Emil Boc: Reviziurea Constituţiei răspunde aşteptării oamenilor şi nevoilor societăţii

- Advertisement -

Modificarea legii fundamentale în forma propusă de şeful statului şi susţinută de PDL este necesară pentru că răspunde aşteptărilor oamenilor şi nevoilor societăţii, a declarat joi premierul Emil Boc la dezbaterea ‘Reforma constituţională a României’ organizată de Institutul de Studii Populare.

‘Această propunere de revizuire a Constituţiei are câteva obiective fundamentale. Este vorba în primul rând de fenomenul corupţiei. Dacă vrem să spunem lucrurilor pe nume avem nevoie ca la nivel constituţional să modificăm o prevedere care nu permite ca averi nejustificate să poată fi confiscate. Avem oameni condamnaţi, fac puşcărie câţiva ani, apoi se întorc şi folosesc averile probabil dobândite ilicit. Obiectivul statului este acela de a trage la răspundere penal pe cei ce greşesc, dar şi de a recupera prejudiciul, să se confişte acea parte a averii dobândită prin infracţiuni. Suntem singura ţară cu regim democratic care încă mai păstrează o asemenea prevedere în Constituţie şi nu permite confiscarea extinsă a averii ilicite’, a spus premierul.

El a adugat că o altă modificare necesară este aceea cu privire la deficitul excesiv.

‘În 2008 România, pe fondul unei creşteri economice de peste 8%, a avut un deficit de peste 5,4%. A urmat declanşarea de către UE a pocedurii de deficit excesiv adică o sancţiune impusa de Comisia Europeana pentru faptul că România nu a respectat limita de 3% de deficit şi din 2009 încoace ţara noastră este în procedura de deficit excesiv. Asta înseamnă că trebuie să-şi reducă cheltuielile bugetare pentru a reduce deficitul. România plăteşte astăzi lipsa de responsabilitate politică şi fiscală a celor ce au guvernat în 2008. Dincolo de criza care a venit peste noi, avem şi această responsabilitate care ne costă, de aceea a trebuit să ajustăm politicile statului pentru a ajunge în 2012 la 3% din PIB’, a mai arătat Boc.

El a adăugat că trecerea în Constituţie a prevederilor vizând deficitul va aduce garanţii că nu vom mai avea de-a face cu guvernări iresponsabile.

Emil Boc a mai spus de asemenea că este necesară revizuirea Constituţiei pentru a se pune în aplicare voinţa poporului exprimată la referendumul din 2009, care s-a pronunţat cu privire la parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari.

‘Decizia lui Crin Antonescu care spune că nu recunoaşte rezultatele referendumului este dincolo orice recunoaştere democratică şi denotă incapacitatea acestui lider de a înţelege ce înseamnă democraţia. Declaraţia lui Crin Antonescu reprezintă un gest de sfidare a tuturor cetăţenilor din această ţară şi o lipsă de respect a celor care plătesc impozite şi taxe pentru a-i plăti salariul lui Crin Antonescu. Cred că acest tip de politician ar trebui să fie tras la răspundere politică şi să rămână acolo unde îi este locul, nu numai în opoziţia politică, ci doar în viaţa privată’, a mai spus Emil Boc.

Premierul a mai menţionat că nu se poate reduce numărul de parlamentari prin lege, pentru că tot prin lege acest număr poate fi modificat oricând.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.