Avocații lui Eminem i-au trimis o scrisoare republicanului aspirant la candidatura pentru președinția SUA, Vivek Ramaswamy, în care îi cer să nu mai facă rap cu melodiile artistului, transmite BBC. Scrisoarea vine la mai bine de o săptămână după ce antreprenorul din domeniul biotehnologiei a susținut o reprezentație improvizată cu „Lose Yourself” la Târgul de Stat din Iowa. Scrisoarea, datată cu 23 august 2023, a fost trimisă de casa de discuri a lui Eminem, BMI. O purtătoare de cuvânt a lui Ramaswamy a declarat că acesta va da curs cererii lui Eminem, al cărui nume dincolo de scenă este Marshall Mathers III. În scrisoare se precizează că reprezentanții casei de discuri „au primit o notificare de la” Eminem prin care acesta se opune utilizării de către republicanul Ramaswamy a „compozițiilor sale muzicale”.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/magazin/eminem-il-someaza-pe-republicanul-vivek-ramaswamy-sa-nu-mai-faca-rap-cu-piesele-lui-2483891