spot_imgspot_img
17.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

Emoțiile din prima zi de școală au făcut părinții și elevii să uite de disconfortul creat de purtarea măștii (FOTO, VIDEO)

- Advertisement -

EMOȚII… Unitățile de învățământ din județul Vaslui și-au redeschis astăzi porțile pentru cei aproximativ 60.000 de școlari. În timp ce elevii mai mari s-au bucurat să-și revadă colegii după această lungă perioadă, cei mici au făcut sfios cunoștință cu noul colectiv din care vor face parte cel puțin cinci ani de acum înainte. Emoțiile puternice au fost cele care i-au făcut pe toți să uite de disconfortul purtării măștilor și au trăit împreună un moment de neuitat. Cei prezenți la festivitatea de începere a noului an școlar au ținut cont de restricții, privindu-i de la distanță, cu lacrimi în ochi, pe cei mici pășind într-o nouă etapă a vieții. La eveniment au luat cuvântul pe rând reprezentanții primăriei, ai jandarmeriei, dar și directorii școlilor, tradiție păstrată în fiecare an.   

“Bobocii” din ciclul primar au pășit pe poarta școlii însoțiți de părinți, îmbrăcați în uniforme, cu ghiozdanele noi în spate și cu buchete de flori pentru învățătoare. Atât cei timizi, cât și cei curajoși au pornit împreună spre sălile de clasă, îndrumați de doamnele învățătoare, la finalul festivității. Părinții au rămas în urmă, privind cu ochii înlăcrimați la copiii lor, care au trecut într-o nouă etapă a vieții. Chiar dacă unii părinți s-au îmbărbătat pentru a părea tari în fața celor mici, ne-au mărturisit că au avut emoții mai mari decât aceștia. La Școala Gimnazială “Ștefan cel Mare” și la Școala Generală “Constantin Parfene” cei prezenți au ținut cont de toate restricțiile și nu s-au îngrămădit în primele rânduri pentru a face poze copiilor. Cei mai mulți părinți își doresc ca școala în format fizic să țină cât mai mult, gândindu-se cu groază la clipa în care elevii vor trece iar în format online.

Liceenii au resimțit dorul interacțiunilor sociale

La Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu”, doar elevii de clasa a IX-a și a XII-a au fost prezenți la ceremonia de deschidere, iar restul elevilor au fost poftiți în sălile de clasă, pentru a evita aglomerația.  Directorul liceului, Cătălin Ignat, a luat cuvântul în cadrul festivității și le-a urat copiilor mult succes în noul an școlar. De asemenea, le-a transmis elevilor să fie atenți și să respecte toate măsurile sanitare, pentru a preveni răspândirea îmbolnăvirilor cu COVID și pentru a putea veni la ore cât mai mult timp în format fizic. Liceenii au fost cei mai relaxați la acest debut de an școlar. Aceștia au profitat de vremea caldă pentru a schimba câteva vorbe cu colegii, în aer liber, chiar în fața liceului, respectând distanțarea fizică. “Revederea cu colegii este întotdeauna plăcută, mai ales că pe unii nu i-am mai văzut de la finalul anului școlar. Avem ce să povestim, să ne punem la curent cu ce am facut în vacanță. De asemenea, ne montăm unii pe alții pentru un an școlar și mai bun, cu rezultate bune. În continuare va trebui să respectăm restricțiile impuse cu privire la virus, astfel vom evita creșterea cazurilor și vom merge cât mai mult fizic la școală”, a spus Roxana, elevă în clasa a XII-a.

Mesajul primarului Vasile Pavăl la începutul anului școlar 2021 – 2022

Prin intermediul reprezentanților primăriei, primarul Vasile Pavăl a transmis tuturor elevilor un mesaj, la începerea noului an școalar: „Începutul de an școlar este un moment cu o încărcătură deosebită… emoția este a tuturor: elevi, dascăli și părinți. Mărturisesc că trăiesc cu aceeași intensitate, dintotdeauna, această zi. Astăzi începe un nou an școlar, care se va desfășura în condiții deosebite. În această situație specială, consider că trebuie să facem cu toții – autorități, dascăli, părinți, tot ce stă în puterea noastră pentru ca ai noștri copii să înceapă școala cu același zâmbet, cu aceeași bucurie ca în anii din urmă. Este de datoria fiecăruia dintre noi să facem tot ceea ce este necesar pentru ca această pandemie să nu știrbească bucuria elevilor de a se reîntoarce în bănci. Doresc ca mesajul meu să fie dovada întâietății pe care o are școala vasluiană în preocupările mele. Am fost, sunt și voi fi mereu alături de orice eveniment, solicitare sau doleanță, venite din acest domeniu pentru că, dincolo de orice frământări, trebuie să avem grijă de școală. Urmăresc cu atenție și cunosc rezultatele școlii vasluiene și îmi crește inima de mândrie și de bucurie când văd că toate eforturile noastre dau roade atât de frumoase! O comunitate solidă este clădită pe respectul față de școală, de credință, de sănătate. Elevilor vreau să le transmit multă ambiție, curaj, silință și multă seriozitate. Numai așa vor putea răsplăti toate strădaniile celor din jur. Părinților vreau să le mulțumesc pentru truda și sacrificiile făcute. Le cunosc temerile și eforturile și de aceea am un respect deosebit față de ei! Mă plec în fața dascălilor care o iau mereu de la capăt, încărcați de frământările inerente oricărui drum spre reușită, uitând de multe ori de ei și de ai lor. Le mulțumesc încă o dată pentru răbdare! În final le doresc elevilor, dar și cadrelor didactice multă sănătate, un an școlar cu rezultate deosebite, care, pentru elevi, să reprezinte un pas important al unei cariere reușite în viață! Mult succes tuturor în noul an școlar 2021 – 2022!”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.