spot_imgspot_img
5.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Berlinul salută decizia CC, pe care o consideră o „şansă” pentru statul de drept

- Advertisement -

Guvernul german a salutat miercuri decizia Curţii Constituţionale (CC) a României, care a marcat un eşec al încercării de destituire a preşedintelui Traian Băsescu de către Guvernul de centru-stânga, calificând-o drept o „şansă” pentru statul de drept în această ţară.

Curtea Constituţională a apreciat marţi că preşedintele român de centru-dreapta trebuie să rămână şeful statului, invalidând referendumul cu privire la destituirea sa organizat pe 29 iulie, constatând că pragul minimum necesar de participare nu a fost atins.

„Guvernul federal salută această decizie clară a Curţii Constituţionale române”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului german Steffen Seibert, în cadrul unei conferinţe de presă obişnuite, la Berlin.

Berlinul „aşteaptă de-acum ca (această decizie) să fie respectată de către toate părţile, lucru anunţat de către premierul (român, Victor) Ponta chiar înainte de (luarea) deciziei. Acum, el va fi judecat asupra actelor sale”, a continuat Steffen Seibert.

„Capacitatea de funcţionare a instituţiilor politice, încrederea cetăţenilor români în democraţie şi respectarea statului de drept sunt restabilite. Acesta este lucrul care interesează Uniunea Europeană (UE), iar din punctul de vedere al Cancelariei (germane), decizia Curţii (Constituţionale române) oferă o şansă în acest sens”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

„Acum, în acord cu partenerii noştri europeni şi instituţiile UE, noi vom observa cum evoluează cu adevărat situaţia politică din România”, a subliniat Seibert.

Încercarea de destituire a preşedintelui Băsescu, lansată de către coaliţia de centru-stânga aflată la putere, a provocat cea mai gravă criză politică din România în ultimii 23 de ani.

www.mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.