VIDEO | Excentricul milionar de la Vaslui, Fănel Bogos, a rupt ringul de dans la nunta a doua, o invenție nemaiauzită, specifică acestuia
BECALI DE VASLUI... Acum două săptămâni, baiatul cel mare al lui Bogos a făcut nuntă, iar milionarul nu fost primit, deși era socru mare. Pentru a-și satisface egoul, a făcut el o nuntă, după cum l-a tăiat capul
SOCRUL MARE ȘI BREAKDANCE-ul
PETRECERE NEOBIȘNUITĂ… Fănel Bogos s-a ținut de cuvânt și a făcut sâmbătă, pe 6 septembrie, nunta a doua. Supărat fiind că la prima nuntă, cea la care fiul său cel mare a fost mire, nu a fost primit, milionarul vasluian a decis să aibă o replică în stilul său atipic. Mai exact, a stabilit o a doua nuntă, făcută la salonul cu ștaif Serena-Maria pe care omul de afaceri îl deține la Banca. „Vremea Nouă” a scris despre incidentul petrecut cu prilejul primei nunți, deținând, de altfel, și poze în exclusivitate cu Fănel Bogos, în timp ce îi este refuzată intrarea în pensiunea Mira.
La nunta a doua însă nu prea a venit lumea
Fănel Bogos deține la Banca un salon de nunți, numit Serena-Maria, un salon cu ștaif și piscină interioară. Din discuțiile cu acesta, Bogos avea planuri mari pentru prima nuntă, vrând să le pregătească mirilor o masă specială, în mijlocul piscinei, pe un ponton. Dacă lucrurile au luat o altă întorsătură, Fănel Bogos nu a renunțat la ideea nunții, așa că a pregătit cea de-a doua nuntă, în care să se simtă socru mare pe deplin. Deși a trimis foarte multe invitații, lumea însă nu prea a venit la nunta cu repetiție. Se vede de pe filmările care au apărut în spațiul public de la acest eveniment inedit că nu prea sunt petrecăreți. Probabil, oamenii nu au gustat această bâzdâganie care i-a venit în minte lui Fănel Bogos, de a mai face o nuntă, după ce nu a fost primit la prima. Poate dacă mirele și mirarea ar fi venit, altul ar fi fost contextul. Însă, milionarul Fănel Bogos nu a ținut cont de nimic și s-a distrat pe cinste cu formația Milenium, dar și cu cunoscuta cântăreață Anișoara Puică, împreună cu care a cântat multe melodii la rând. După cum veți vedea în înregistrările pe care „Vremea Nouă” le deține, veți putea constata că excentricul milionar chiar are voce. Și reporterii „Vremea Nouă” au fost invitați la nunta a doua, însă am considerat că cel mai important lucru este să îi respectăm pe cei doi miri, Ioana și Răzvan, și, din acest motiv, nu am fost prezenți. Urma chiar să realizăm un reportaj în exclusivitate cu acest inedit eveniment, nemaiauzit în Vaslui.
Fănel Bogos a încercat o figură de breakdance, numită „șarpele” care, însă, s-a transformat într-o flotare mai forțată
Dacă la cântat Fănel Bogos este chiar foarte bun, la dansat trebuie să mai exerseze. La un moment dat, sub privirile uimite ale cunoscutei cântărețe Anișoara Puică, acest a încercat dansul șarpelui, în stil breakdance. Numai că, în afară de a da cu burta de pământ, Fănel Bogos nu a reușit să stea în mâini și să se lase în jos înspre podea, susținându-se de forța brațelor, cum ar fi fost coregrafia. „Schema” sa inedită însă a reușit să îi înveselească pe nuntași, pentru că, iată, la vârsta sa, Bogos are destulă energie și spirit tânăr ca să încerce dansuri complicate. Toate puse una peste alta arată că acest tip de milionar excentric, după modelul lui Gigi Becali, au nevoie să fie în permanență în centrul evenimentelor.
CITEȘTE ȘI:
- VIDEO | Avem imagini de la nunta fiului milionarului Fănel Bogos, proprietarul Vanbet
- Bogos, milionarul de la Vanbet, pregătise a doua nuntă pentru fiul său, dar nu a fost primit nici la prima
Un nebun de legat ,să meargă la Doroftoaia să-i dea diagnosticul și rețeta