Un copil de 10 ani s-a spânzurat în această dimineaţă de un copac din localitatea Hălceni, comuna Şipote, lângă cimitir.
ORA 15:00
Copilul a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria“ din Iaşi.
„A fost resuscitat de echipajul SMURD care a ajuns la faţa locului, acum este intubat, în comă profundă anoxică, internat la Spitalul «Sfântul Maria»”, a declarat Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
ORA 14:45
Fratele mai mic al băiatului, în vârstă de 9 ani, i-a tăiat funia.
„Este vorba de un copil de 10 ani care, supărat că familia nu a vrut să îl ia la un praznic, ar fi încercat să se sinucidă într-o anexă a gospodăriei. A fost găsit de un frate care i-a tăiat funia”, a declarat Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei Iaşi.