spot_img
spot_img
21.3 C
Vaslui
15-iul.-2025

EXCLUSIV | Medicii i-au descoperit reflexe slabe! Gabriel Cotabiță a dat, ieri, primele semne de activitate cerebrală, după șase zile de comă

- Advertisement -

Gabriel Cotabiţă a stat şase zile conectat la aparate, iar, ieri, medicii spuneau că bătălia pentru viaţa lui n-ar fi încă pierdută deoarece pacientul ar fi demonstrat că avea încă reflexe.

Extrem de reţinuţi în a da informaţii despre starea pacientului Gabriel Cotabiţă, medicii de la Spitalul de Urgenţă au făcut până acum tot posibilul să-l salveze. Conform unor surse din spital şi în ciuda pronosticurilor dezastruoase care s-au vehiculat, ieri, existau, se pare, speranţe pentru solist, deoarece, la unul dintre controalele medicale, acesta ar fi avut reflexe, ceea ce presupunea activitate cerebrală.

“Are reflexe slabe, dar faptul că ele există arată că mai sunt speranţe pentru viaţa lui. Confirmă astfel existenţa impulsurilor electrice în creier. Nu este în moarte cerebrală. Se află de şase zile în comă. După ce vor fi oprite aparatele, s-ar putea vedea reacţia organismului”, spunea, ieri, pentru Libertatea, o sursă din rândul personalului medical, care a intrat în contact cu echipa care îl monitorizează permanent pe Cotabiţă.

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/gabriel-cotabita-coma-primele-semne-medici-535994.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.