Expoziție inedită la Bârlad! Pictorii sunt legendarii Valeriu Sepi și Nicu Covaci din formația Phoenix! (FOTO)

EVENIMENT… Bârlâdenii vor avea parte de o surpriză cu totul specială, pe data de 1 Mai, când la Bârlad, două legende ale trupei rock Phoenix, Valeriu Sepi și Nicu Covaci, vor veni la o întâlnire inedită cu iubitorii de artă din „orașul rulmenților”. Deși unii s-ar fi așteptat că cei doi îndrăgiți muzicieni să vină pentru un concert la Bârlad, iată că de dată aceasta Valeriu și Nicu, pasionați de artele plastice, vor veni să le ofere localnicilor o expoziție de pictură. Ineditul constă tocmai în aceea că puțini sunt cei care știu de faptul că cei doi rockeri au calități dovedite în sfera cromatică și tocmai de aceea evenimentul se anunță a fi unul deosebit de interesant.
Expoziția de pictură intitulată ”Fie să renască!” semnată de doi legendari ai trupei Phoenix: Valeriu Sepi (singurul „căprar” din muzica rock) și Nicu Covaci (fondatorul și liderul formației), va avea vernisajul pe 1 Mai. Bârlădenii sunt așteptați să vină la sediul central al Muzeului „Vasile Pârvan”, la orele 18.00, în sala „Vasile Palade”! Printre cei care parteneri media la acest mare eveniment se numără și ziarul Vremea Nouă! Intrarea la eveniment este liberă!
Trupa Phoenix a fost fondată în anul 1962 la Timișoara și este cea mai longevivă formație rock din lume, alături de trupa londoneză The Rolling Stones. În cei 61 ani de existență, formația Phoenix a concertat atât în țară cât și în străinătate, câștigându-și statutul de formație legendară rock! În decursul timpului au înregistrat numeroase albume și au umplut stadioane întregi de fani, iar după șase decenii încă o mai fac! De data aceasta, publicul din Bârlad va intra în contact cu cei doi creatori arhicunoscuți în calitate de pictori, pentru că dincolo de cariera muzicală ei și-au dezvoltat și o carieră în domeniul artelor plastice, fiind absolvenți ai Facultății de Arte din Timișoara, participând cu lucrări la numeroase expoziții personale și de grup, pe plan național și internațional.
«Vernisajul va avea loc luni, 1 mai, ora 18.00, în sala „Vasile Palade”, la sediul central al muzeului, din str. Vasile Parvan nr. 1. Vă invităm pe toți pentru ai celebra, pentru a ne fotografia cu ei și de a obține autografele acestora. Organizatorii acestui eveniment sunt: Consiliul Județean Vaslui și Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad. Parteneri sunt: Uniunea Artiștilor Plastici din România și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Coordonator de proiect este dr. Mircea Mamalaucă – manager Muzeul „Vasile Pârvan”, iar curator este conf. univ. dr. ZuZu Caratănase», a precizat dr. Mircea Malaucă, directorul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.