Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc, suspendată de Grecia din motive legate de România
O sursă juridică greacă a declarat, sub condiţia anonimatului, că Ministerul Justiţiei din Grecia a suspendat extrădarea oligarhului deoarece acesta este anchetat şi în România pentru falsificare de acte şi acum i s-a cerut să dea explicaţii unui procuror grec în acest caz, scrie Reuters, conform News.ro.
Oligarhul urma să fie extrădat din Grecia săptămâna viitoare, cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova. Miercuri, Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat că procesul de extrădare a oligarhului fugar a fost suspendat de Ministerul Justiției din Grecia, fără a fi precizate motivele.
Plahotniuc este în arest preventiv la Atena.
Prima reacție a avocatului lui Plahotniuc
Oligarhul moldovean insistă să se întoarcă la Chişinău după ce procesul său de extrădare către Republica Moldova a fost suspendat miercuri de Ministerul grec al Justiţiei, a declarat joi presei avocatul său, Lucian Rogac.
„Aş dori să clarific anumite aspecte referitoare la informaţia vehiculată conform căreia Vladimir Plahotniuc ar fi refuzat extrădarea. Această informaţie este falsă. Domnul Plahotniuc a spus încă din prima zi că doreşte să fie extrădat în Republica Moldova”, a declarat avocatul Lucian Rogac, citat de agenţia rusă de presă de stat TASS…https://hotnews.ro/extradarea-lui-vladimir-plahotniuc-suspendata-de-grecia-din-motive-legate-de-romania-prima-reactie-a-avocatului-oligarhului-2068591