spot_imgspot_img
7.2 C
Vaslui
18-apr.-2024

Facultatea de Litere își închide porțile. Toate cursurile se vor desfășura online

- Advertisement -

Facultatea de Litere a Universității București a anunțat luni seară, că, din cauza contextului pandemic, toate cursurile și seminariile se vor desfășura virtual.

Conducerea Facultății de Litere a Universității București a anunțat luni seară, prin intermediul rețelelor de socializare, că toate cursurile și seminariile din ciclurile de licență, masterat și doctorat se vor desfășura online, pe durata semestrului I al anului universitar 2021-2022.

Această măsura a fost luată din cauza spațiului limitat de care dispune instituția de învățământ, ce nu poate asigura distanțarea studenților în sălile de curs, în contextul creșterii cazurilor de Covid-19.

Decizia rămâne să fie aprobată de Senatul Universității din București, în cadrul ședinței care va avea loc la data de 15 septembrie.

„Consiliul Facultății de Litere, reunit în data de 13 septembrie 2021, a hotărât, în urma voturilor exprimate, organizarea on-line a cursurilor și seminariilor la toate programele de studii de licență, masterat și doctorat, pentru semestrul I al anului universitar 2021-2022, ținând cont de actuala situație epidemiologică și de limitările de spațiu ale instituției noastre.
Decizia Consiliului Facultății de Litere urmează să fie supusă aprobării Senatului Universității din București, la ședința din data de 15 septembrie 2021.”…https://www.romaniatv.net/facultatea-de-litere-isi-inchide-portile-toate-cursurile-se-vor-desfasura-online_5795853.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.