DeschidereLocalUltima ora

Falimentele pe bandă rulantă de la Huși pun sub semnul întrebării eficiența autobuzelor verzi (VIDEO)

PROBLEME… Încurcate sunt căile administrației de la Huși, în sensul că autobuzele verzi au fost aduse în oraș în 2023 și păreau mană cerească pentru secțiile de confecții din zona industrială, numai că aleșii le-au pus la treabă abia în 2025, când fabricile au cam dat faliment și călătorii s-au rărit. Constatarea nu aparține cârcotașilor, care, eventual, ar vrea să minimalizeze izbânda aleșilor, ci chiar a primarului Ioan Ciupilan. Ba, edilul-șef a și plusat în analizarea situației, avansând o opinie care ar trebui să dea de gândit: „Dumneavoastră mergeți pe jos, poate vedeți mai multă lume ca mine, dar eu mă uit câteodată duminica și am impresia că sunt într-un oraș pustiu”, a spus primarul Ioan Ciupilan.

La cea mai recentă ședință de Consiliu Local, unul dintre subiectele interesante a vizat autobuzele verzi, cele care, funcționând pe bază de energie electrică, sunt ecologice și, teoretic, mai puțin costisitoare. S-a trecut la acest tip de transport în comun, deși abia după prima lună se va trage linia pentru o concluzie. „Nici noi nu știm exact ce costuri vor fi, nu știm nici ce călători vor fi, ținând seama că zona industrială s-a rărit. Nu știm câte abonamente vom avea, acum nu știm absolut nimic”, a spus primarul Ioan Ciupilan, în ședința de Consiliu Local. „Nu ați luat date de la celelalte firme (de transport în comun, n.r.)?”, a întrebat unul dintre consilieri. „Am luat, dar nu e la fel. Pentru că zona industrială, dacă acum câteva luni, era plină, astăzi dacă mergem la ora asta nu mai sunt cârdurile acelea de oameni, care mergeau fie la Musette, fie la Gartek, la Eriko, Hușana și așa mai departe. Deci, toate s-au închis, și-au redus activitatea, toate dispar. O să vedem. Deocamdată, cu chiu, cu vai, le dăm drumul (autobuzelor verzi, n.r.) chiar la limita minimă, ca să vedem cum va fi. Dacă ne mai lăsam după Guvern și după alții, cred că nu ne mai lăsam nici peste două săptămâni de zile. De asta suntem cu angajări de 10 persoane și tot așa mai departe”, a spus primarul Ioan Ciupilan.

„Vom vedea dacă efectiv vom putea să respectăm cursele din jumătate în jumătate de oră”

Nici orarul nu este sigur, spune conducerea Primăriei. „Vreau să vă spun un singur lucru. Vom vedea dacă efectiv vom putea să respectăm cursele din jumătate în jumătate de oră. Nu știu care este eficiența. Dumneavoastră mergeți pe jos, poate vedeți mai multă lume ca mine, dar eu mă uit câteodată duminica și am impresia că sunt într-un oraș pustiu”, a surprins primarul, cu această constatare. Unii consilieri au vrut să mai știe detalii despre funcționarea serviciului atât de așteptat de localnici. „Autobuzele au fost aduse atunci, că așa era proiectul, atunci trebuiau aduse. Am pus o clauză, ca autobuzelor să li se facă recepția, în momentul în care vor ieși pe traseu. Problema care s-a întârziat mult, s-au întârziat stațiile de încărcare, terminalul… Nu mai vreau să îmi aduc aminte, bine că le-am terminat. De pe data de 1 septembrie intră”, a spus primarul. „5 ani de zile au garanție, da?”, a vrut să știe Cătălina Popa. „Da. Avem o problemă cu traseul pe strada Albița, unde este o investiție și mă cert lună de lună cu Aquavas-ul că nu s-a refăcut covorul asfaltic… Și toate străzile pe care le taie, deci, nu le mai dau voie. Că aceste străzi de 7 – 8 ani aveau un covor asfaltic de calitate și, din păcate, nu cred că vom mai găsi noi fonduri să refacem, cum am avut în preaderare, în fine… Și așa apar defecțiuni la rețeaua de canalizare, vom vedea… Revenind la autobuze, am auzit că nu intră în curbă, că nu poate să coboare zona industrială, că bordurile, care sunt borduri peste tot. Noi mergem înainte și o să vedem în următoarea lună cum stăm, ce cheltuieli sunt, câți călători avem și așa mai departe”, a spus primarul Ioan Ciupilan. S-a mai precizat că fiecare din cei 10 șoferi angajați va avea un salariu de 6.500 lei brut, lunar, plus bonuri de masă. Va mai fi nevoie ulterior de măcar 3-4 șoferi, pentru a putea asigura turele și timpul liber al angajaților, însă pentru prima luna activitatea va fi în această formulă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button