PRINS… Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova, asupra căruia au descoperit un permis de conducere similar celor emise de autoritățile din R. Moldova, fals. Bărbatul a plătit 2.000 de euro pentru procurarea documentului, iar acum este cercetat pentru fals material în înscrisuri oficiale.
În data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 01.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în țară, pasager într-un microbuz, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 35 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra vehiculului și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit în bagajele personale ale bărbatului un permis de conducere similar celor eliberate de autoritățile din R. Moldova, având imprimate datele și fotografia proprii. Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
«Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că este posesor de permis de conducere valabil pentru categoria “B”, dar pentru că avea nevoie de un permis de conducere care să-i dea posibilitatea să lucreze ca șofer profesionist în state membre ale Uniunii Europene, a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră, prin intermediul unui concetățean, contra sumei de 2.000 de euro. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale», a precizat comisarul Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.