spot_img
spot_img
12.9 C
Vaslui
22-mai-2025

Fănel Bogos, încolțit și amendat drastic de comisarii Gărzilor de Mediu din Vaslui și Galați, după ce a construit fără a avea aviz de mediu

- Advertisement -

SANCȚIONAT… Cine a circulat pe Drumul European E581 fără ca în dreptul localității Banca să nu fie lovit de mirosul insuportabil care provine de la fermele de pui ale lui Fănel Bogos? Ei bine, să știți că omul de afaceri s-a gândit să facă ceva în acest sens și chiar a investit o sumă destul de importantă într-o stație de compost a dejecțiilor pentru a nu mai crea acel disconfort olfactiv. În luna octombrie, anul trecut, acesta a solicitat aviz de mediu pentru investiția respectivă, însă nu a mai avut răbdare să primească OK-ul, astfel că zilele trecute, când au mers în control, comisarii Gărzii de Mediu au găsit stația nu doar ridicată, ci și pusă în funcțiune. Întrebat de avizele pe care trebuia să le obțină, Bogos a ridicat din umeri, astfel că organele de control i-au aplicat o amendă în cuantum de 100.000 lei. Mai mult, fermierului i s-a pus în vedere ca până pe data de 10 iulie să aducă terenul la forma inițială, adică să dărâme construcția, altfel riscă dosar penal. Cu toții știm că acest lucru nu îl va speria pe întâiul găinar (crescător de păsări) al țării, pentru că asta e maniera lui de lucru: întâi construiește, apoi obține avizele necesare pentru realizarea lucrărilor. Nimeni din județ nu își mai permite o astfel de aroganță, dar nu mulți sunt ca Fănel Bogos. Același control, aproape tras la indigo, s-a desfășurat săptămâna trecută și la ferma de pui pe care Bogos o deține în localitatea Șivița, comuna Tulucești din județul Galați, însă acolo comisarii Gărzii de Mediu din județul vecin au găsit mai multe nereguli, motiv pentru care cuantumul amenzilor a fost stabilit la 200.000 lei.

Aproape că nu este oraș, comună, sat, unde Fănel Bogos să nu aibă o fermă de pui și unde cetățenii acelor localități să nu aibă de suferit de pe urma mirosurilor emanate de dejecții. De multe ori, acest gunoi de grajd era aruncat pe dealuri, ca îngrășământ, însă cantitatea este una imensă, motiv pentru care omul de afaceri s-a gândit să realizeze o investiție pe care trebuia să o facă de mult. Acesta a achiziționat deja patru instalații pentru procesarea tonelor de dejecții, care urmau să fie ansamblate în cadrul unei stații de compost, ridicată deja pe raza localității Banca, în preajma fermelor de pui. În urmă cu zece zile, când au primit informația potrivit căreia în curtea fermei s-au îngropat dejecții și coji de ouă, comisarii Gărzii de Mediu au descoperit că stația respectivă nu doar că este ridicată, dar aproape că a și fost pusă în funcțiune. Întrebat de avizele necesare pentru realizarea acestei investiții, Bogos a spus că nu are așa ceva, prin urmare a fost amendat cu suma de 100.000 lei.

Melodii diferite, de la instituție la instituție

Cei familiarizați cu acest domeniu de activitate știu că pentru obținerea acestor avize de mediu trebuie să colinzi mai multe instituții, pornind de la Apele Române, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și până la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentară. După ce toate aceste instituții ajung la concluzia că investiția nu periclitează nici mediul nici sănătatea oamenilor, își dau OK-ul pentru realizarea ei, urmând ca avizul final să fie obținut de la Agenția pentru Protecția Mediului. Ce a făcut Bogos greșit în acest caz? A mers cu povești diferite la aceste instituții! Concret, la câteva a declarat că în stația respectivă se vor procesa doar dejecții, pe când la altele a afirmat că acele patru instalații vor fi folosite și pentru neutralizarea ouălor infestate cu salmonella, arderea penelor și distrugerea intestinelor puilor sacrificați. Ori, pentru aceste proceduri din urmă, ar fi necesare alte utilaje, dar și alte avize. Motiv pentru care, întrunită la începutul acestei săptămâni, Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului a decis să respingă dosarul, în special în urma răspunsului primit de la DSVSA Vaslui. Mai mult, lui Fănel Bogos i s-a pus în vedere să dărâme acea stație de compost până pe data de 10 iulie, altfel riscă dosar penal. Nimeni nu înțelege de ce patronul Vanbet nu a mers în primă fază doar cu procesarea dejecțiilor, urmând ca după ce primește avizul de mediu să extindă activitatea acelei stații.

Control identic la Galați, amenzi mai mari 

FĂRĂDELEGI TRASE LA INDIGO… Fănel Bogos a avut probleme, luna asta, nu doar cu comisarii Gărzii de Mediu Vaslui, ci și cu colegii acestora de la Galați, care au mers într-un control inopinat la ferma de pui pe care patronul Vanbet o deține în localitatea Șivița. În urma verificărilor, Garda de Mediu Galați a anunțat că la exploatația agricolă de creștere a păsărilor au fost depistate mai multe ilegalități, printre care și funcționarea fără autorizație de mediu pentru o instalație cu impact major asupra mediului. Mai exact, în urma verificărilor, au fost identificate neconformități semnificative, printre care: funcționarea fără autorizație de mediu pentru o instalație cu impact major asupra mediului, dar și executarea de lucrări de modernizare și extindere fără obținerea acordului de mediu, precum și utilizarea unor documente incomplete pentru transportul deșeurilor rezultate din activitatea de la fermă. Pentru aceste abateri, comisarii Gărzii de Mediu Galați au aplicat o amendă de 150.000 lei pentru desfășurarea activității fără autorizație de mediu și o altă amendă de 50.000 lei pentru realizarea lucrărilor fără autorizație de mediu. De asemenea, la ferma de la Șivița s-a dispus suspendarea activității până la intrarea în legalitate, dar și, exact ca la Banca, suspendarea lucrărilor executate fără act de reglementare și aducerea terenului la starea inițială.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.