
ÎNVINȘI… CSM Vaslui a suferit a doua înfrângere consecutivă în Liga 3, după ce a cedat cu 0-1 (0-1) în deplasarea de la CS Gheorgheni, într-un meci în care greșelile din startul partidei și lipsa de luciditate în fața porții au făcut diferența.
„Roș-alb-albaștrii” au intrat timorați în joc și, la fel ca în meciul cu Cetatea Suceava, au fost surprinși rapid. În minutul 3, o centrare de pe partea stângă a gazdelor a fost deviată nefericit de Dimitrie în propria poartă. Chiar dacă au avut tot meciul la dispoziție pentru a reveni, fotbaliștii vasluieni au părut prinși într-un joc de-a șoarecele și pisica, alergând fără folos după egalare. CSM-ul a avut ocazii clare, însă toate au fost irosite pe bandă rulantă. Una dintre cele mai mari a venit din partea lui Sonea (min. 18), care a executat bine o lovitură liberă, mingea fiind deviată de zid și izbind bara porții. În repriza a doua, presiunea vasluienilor a crescut, dar finalizarea a lăsat din nou de dorit. Militaru, Sonea, Epure și Ponea au trecut pe lângă gol, dar tabela a rămas neschimbată, 0-1. Cu două înfrângeri în ultimele două etape, CSM Vaslui are nevoie de o resetare înaintea meciului cu Viitorul Onești, dacă vrea să rămână pe loc de play-off. În acest moment, se află pe locul 4, cu 10 puncte, în spatele celor de la Gura Humorului (15 puncte), Cetatea Suceava (12) și Aerostar Bacău (11).
Liga 3, Seria 1, etapa a 6-a:
USV Iași – Cetatea Suceava 0-5 (0-3)
Aerostar Bacău – AFC Odorheiu Secuiesc 5-3 (3-0)
CS Gheorgheni – CSM Vaslui 1-0 (1-0)
Viitorul Onești – FC Bacău II 3-0 (1-0)
CSM Adjud – Bucovina Rădăuți 0-2 (0-0)
Șoimii Gura Humorului – Știința Miroslava 4-0 (2-0)
Clasamentul Seriei 1:
Loc Echipă M V E Î Gm-Gp Puncte
1 Gura Humorului 6 5 0 1 17-2 15
2 Cetatea Suceava 6 4 0 2 18-5 12
3 Aerostar Bacău 6 3 2 1 12-10 11
4 CSM Vaslui 6 3 1 2 8-6 10
5 Viitorul Onești 6 2 3 1 7-4 9
6 CS Gheorgheni 6 3 0 3 9-13 9
7 Odorheiu Sec. 6 2 2 2 13-12 8
8 Buc. Rădăuți 6 2 1 3 7-9 7
9 CSM Adjud 6 2 1 3 5-7 7
10 Știința Miroslava 6 2 1 3 4-10 7
11 USV Iași 6 1 1 4 7-15 4
12 FC Bacău II 6 1 0 5 5-19 3