spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Fata priponitã în grajd ca un animal, scoasã din familie

- Advertisement -

SALVATÃ Simona, fata bolnavã psihic pe care mama ei o lega cu funia în grajd, a ajuns ieri într-un Centru pentru persoane cu handicap, la Ghermãnesti. Femeia a fost de acord sã îsi lase copila, un timp, în grija autoritãtilor. Sustine rãspicat cã vrea sã îsi ia fata înapoi, cã o iubeste si cã va avea mai multã grijã de ea pe viitor. Este îngrijoratã însã cã va pierde salariul de asistent personal si cã nu va mai avea cu ce sã îsi achite datoriile fãcute pentru bãuturã, la bufetul din sat.

Ieri dimineatã, toatã suflarea satului Mocani era în asteptare. Oamenii susoteau pe la colturi. Nu se asteptau ca povestea fetei de 21 de ani priponitã cu funia, ca un animal, sã ia o asemenea amploare. Fata suferã de paralizie cerebralã, nu vorbeste, nu interactioneazã, nu are discernãmânt. Psihologii de la Directia Generalã de Asistentã Socialã si Protectia Copilului (DGASPC) Vaslui au descoperit, ieri, cã mama nu îi mai dãdea tratament fetei de mai bine de o lunã de zile. Chiar si asa, spun ei, femeia nu trebuia sã o lege în grajd, de copac sau de parii din curte. “Copila va merge într-un Centru pentru persoane cu handicap din Ghermãnesti. Este o mãsurã temporarã. În casã nu sunt conditii potrivite pentru îngrijirea unei persoane cu handicap. Vorbim de o tânãrã de 21 de ani, cu dizabilitãti grave, cu tulburãri de comportament. Dupã cum a declarat mama, nu a mai luat tratamente de câteva sãptãmâni bune. I se va face o evaluare complexã si, în functie de nevoile pe care le are, va fi orientatã spre un serviciu potrivit”, a spus Mirela Modoranu, consilier în cadrul DGASPC Vaslui. Impresionati de drama pe care aceastã copilã o trãieste de ani de zile lângã mama ei, localnicii au cerut autoritãtilor sã gãseascã o solutie pentru Simona. Ieri, fata a ajuns într-un centru tip Respiro, din cadrul DGASPC Vaslui, unde va rãmâne în urmãtoarele 30 de zile. Si mama inconstientã este în atentia oamenilor legii. Dacã va fi gãsitã vinovatã de lipsire de libertate sau neglijentã, riscã sã fie decãzutã din drepturile pãrintesti si chiar sã rãspundã penal pentru faptele ei.

“Beau câte un pahar de vin si restul bere! De supãrare beau!”

Ieri, concubinul Doinei Fânaru si-a pierdut cumpãtul la vederea celor de la DGASPC si a jurnalistilor. Agitat nevoie-mare de interesul sporit de care “se bucurã” de câteva zile familia lui, omul a încercat sã loveascã un cameraman cu piatra. Si-a cerut scuze, într-un final si, cu lacrimi în ochi, a condus-o pe Simona la masina care urma sã o ducã la Ghermãnesti. “Îmi pare rãu, m-am enervat! Nu e copilul meu, dar mã doare sufletul. De un an de zile am grijã de ea, m-am obisnuit cu ea. Am muncit sã îi port de grijã. Mamã-sa o mai lega cu funia, dar nu avea ce face. Fata nu stã locului. Merge, se duce unde vede cu ochii, dar nu judecã. Am gãsit-o si într-o râpã, altãdatã niste oameni au adus-o acasã. Credeti cã acolo unde o duc nu tot asa o vor tine?! E violentã, nu te poti întelege cu ea! Nu trebuia sã îi lãsãm sã o ia”, spune bãrbatul. Mama fetei a plâns încontinuu. Si-a luat rãmas bun de la Simona, nu înainte de a se asigura cã o poate vizita si cã, poate, într-o zi, o va lua din noi acasã. “Mã doare sufletul, e copilul meu! Toatã viata am fost împreunã, i-am purtat de grijã. O mai leg câteodatã, chiar si în grajd am legat-o într-o zi, dar îi fac fatã cu greu. E puternicã. Nu mã mai înteleg cu ea. Lumea din sat e rea. Le e ciudã cã iau bani pe ea, dar nu mã îmbogãtesc cu 500 de lei. Îi dau mâncare, o spãl mereu, cã îsi face nevoile pe ea. Mai beau, e drept. Beau câte un pahar de vin si restul bere. Mai mult bere beau. Recunosc, nu pot sã vã mint! De supãrare beau, cã a murit mama acum doi ani si ea mã mai ajuta cu fata”, se plânge Doina Fânaru.

Autoritãtile se întâlnesc astãzi pentru a discuta cazul Simonei

Mama spune cã fata este incontrolabilã si numai legatã o poate supraveghea atunci când trebãluieste prin curte. Vecinii o contrazic si spun cã bea în fiecare zi, face datorii la magazin în sat, iar fata e chinuitã, priponitã în grajd sau în curte ca un animal, e flãmândã si murdarã. “Îsi bate joc de fatã. Ia bani degeaba. Bea toatã ziua, e o nenorocitã. Chinuie un copil nevinovat. A umblat cu mai multi bãrbati, nu are casã, stã acum cu un alt pierde-varã, care toacã bãnutii fetei. Dacã vã spun, si gãinat a mâncat fetisoara asta, în timp ce mã-sa era beatã moartã. Trebuia luatã mai demult de la mama ei. Asta nu e mamã, e o nebunã!”, spun sãtenii, la unison. Prefectul judetului a declansat o anchetã în acest caz. El spune cã o parte din vinã apartine si autoritãtilor locale, care nu au monitorizat îndeaproape acest caz si au dat mamei un salariu pe care aceasta îl cheltuia la cârciumã. În cursul acestei zile, la Vaslui va avea loc o întâlnire între prefect, primarul comunei Puiesti, conducerile DSP si DGASPC Vaslui, unde se va discuta cazul acestei tinere.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.