Faza Zilei: În municipiul Vaslui, „corporatia face legislatia”
CONECTATI CU NATURA… La începutul acestei luni, presedintele tãrii, Nicusor Dan, ruga corporatiile care investesc în România sã se implice activ în modificarea legislatiei, însã la Vaslui, acest lucru se întâmplã deja, desigur, la o scarã mai micã. Este vorba despre cum Primãria Municipiului Vaslui întelege sã protejeze copacii de pe domeniul public care înfrumuseteazã localitatea si ne oferã, în acelasi timp, un mediu de viatã sãnãtos. Pentru cei mai putin familiarizati cu acest domeniu, trebuie sã precizãm cã tãierea arborilor face obiectul unei legi în vigoare ce prevede sanctiuni dacã aceste lucrãri sunt executate pe domeniul public sau privat, fãrã aviz, autorizatie din partea autoritãtilor locale, în cazul nostru, a primãriei. În ultimii ani, mai multe afaceri locale, de mici dimensiuni, au dat faliment, pentru cã nu au avut expunerea stradalã pe care patronii si-o doreau, tocmai din cauza unor copaci, mai tineri sau mai bãtrâni. S-a încercat gãsirea unor solutii, s-a mers la primãrie cu mai multe variante de lucru, astfel încât locurile de muncã sã nu se piardã, însã întotdeauna Primãria Vaslui a preferat sã punã pret pe spatiul verde, lãsând de înteles cã arborii sunt protejati de lege si cã nu pot fi tãiati dupã cum vor unii sau altii. Asta pânã zilele trecute, când un lant farmaceutic cunoscut la nivel national a decis sã-si deschidã cea mai mare farmacie în spatiul de lângã de fostul magazin Central. Zona perfectã pentru o atfel de afacere mai avea un singur mic impediment, si anume un brad falnic, de câtiva metri înãltime, care împiedica vizibilitatea farmaciei. Fiind vorba despre un lant farmaceutic important, Primãria Vaslui nu a mai pus în balantã protejarea mediului înconjurãtor, a spatiului verde, nu a mai luat în calcul nici mãcar faptul cã acel brad era un loc de refugiu, vara, pentru vasluienii care doreau sã se fereascã de razele soarelui, si cât ai zice „peste” a ras arborele de pe fata pãmântului, fãrã nici cea mai micã urmã de regret. Asa cum aratã pozele fãcute în urmã cu doi ani, în zona respectivã mai fuseserã plantati alti doi copãcei, tot în ideea înfrumusetãrii locului, dar si a cresterii suprafetei verzi a orasului, copãcei care si ei au dispãrut, subit, din peisaj. Totul pentru binele farmaciei, mai putin al nostru, al celor care locuim în municipiul Vaslui! Pânã la urmã, de ce sã mai respirãm un aer sãnãtos, când de la farmacia care se va deschide în curând vom putem cumpãra, la promotie, aparate cu aerosoli!

Pai nu mai e Harpalete padurarul responsabil cu arborii din municipiu?