spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Fermierii vasluieni se pot înscrie în agricultura ecologică până pe 17 mai

- Advertisement -

ALTERNATIVĂ… Termenul până la care vasluienii se pot înscrie în agricultura ecologică la Direcția pentru Agricultură Județeană Vaslui este 17 mai 2021, inclusiv. Operatorii care se înregistrează pentru prima oară în sistem și nu solicită sprijin financiar își pot înregistra activitatea până la data de 15 noiembrie, fiind exceptați de la prevederile legale.

Termenul limită până la care vasluienii se pot înscrie pentru agricultura ecologică la Direcția pentru Agricultură Județeană Vaslui este data de 17.05.2021 (inclusiv), conform prevederii numărul 1253/2013 din Ordinul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Excepție de la prevederile legale o fac operatorii agricoli care se înregistrează pentru prima oară în sistem și nu solicită sprijin financiar acordat prin Măsura 11. Astfel, operatorii care desfășoară activități în domeniile: procesare, comerț pe piața internă și/sau comerț intracomunitar, import, export, floră spontană și acvacultură își pot înregistra activitatea până la data de 15 noiembrie. Agricultura ecologică reprezintă un sistem global de gestiune agricolă și producție alimentară care combină cele mai bune practici de mediu, un nivel înalt de biodiversitate, conservarea resurselor naturale, aplicarea unor standarde înalte privind bunăstarea animalelor și o metodă de producție care respectă preferințele anumitor consumatori pentru produsele obținute cu ajutorul unor substanțe și procese naturale. În perioada de producție la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri și derivatele acestora) a fertilizanților și pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor și regulatorilor de creștere, hormonilor, antibioticelor etc. Agricultura ecologică are o contribuție majoră la dezvoltarea durabilă a agriculturii, la creșterea activităților economice cu o importantă valoare adăugată și la sporirea interesului pentru dezvoltarea spațiului rural.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.