Festivalul „Datini si obiceiuri” se mutã în mediul online

Festivalul „Datini si obiceiuri de iarnã” împlineste anul acesta 40 de ani de la prima editie (28 decembrie 1980). „Înfiintat la initiativa folcloristului Dan Ravaru, de la Centrul Judetean al Creatiei Populare Vaslui, festivalul s-a desfãsurat anual, de obicei în a doua parte a lunii decembrie a fiecãrui an. Din cauza unor sincope, precum cele din 1987 si 1990, când acest festival nu a mai avut loc, iar în 1991 au fost organizate douã editii, în ianuarie si în decembrie, acum sãrbãtorim editia a XXXIX-a, însã într-un mod cu totul special. Pandemia ne-a obligat sã marcãm momentul doar în mediul virtual, printr-un vernisaj al retrospectivei fotografice a editiilor ultimilor 15 ani, însotit de un recital de colinde arhaice, numite „laice” sau precrestine, cântate din ce în ce mai rar, specifice unei zone folclorice care cuprinde jumãtatea de sud a Moldovei (pânã pe malul Nistrului) si estul Munteniei, colinde interpretate de Raluca Radu, licentiatã în etnologie, cunoscutã publicului ca finalistã a concursului organizat de Televiziunea Românã, „Vedeta popularã” (2018), dar si din perspectiva activitãtii de valorificare a folclorului muzical românesc, alãturi de specialisti ai acestui domeniu”, au transmis organizatorii, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Vaslui si Muzeul Judetean „Stefan cel Mare”.