Caz revoltător într-o şcoală din judeţul Iaşi, unde un grup de elevi a decis să utilizeze o tablă inteligentă în alte scopuri decât cele academice.
Totul s-a întâmplat într-o sală de clasă a Liceului Tehnologic ,,Mihai Busuioc” din Paşcani, unde un grup de elevi ar fi accesat site-uri pentru adulţi, proiectând imaginile pe dispozitivele utilizate la nivelul unităţii de învăţământ. Totul s-a întâmplat la începutul lunii aprilie, iar cadrele didactice au demarat o cercetare internă.
Ce spune conducerea şcolii
Despre faptele elevilor a aflat şi conducerea unităţii de învăţământ.
,,O persoana ne-a informat cu privire la faptul ca circulă în spațiul public, în special în cadrul unui grup de elevi, un filmuleț din care reiese că a fost accesat în timpul unei pauze un site pentru adulți. Ulterior am identificat clasa și elevii și am constituit o comisie de cercetare internă, pentru a stabili cât mai exact ceea ce s-a întamplat pentru a lua măsurile care se impun în astfel de situații. A fost convocat consiliul clasei, au fost invitați părinții elevilor în cauză, s-a stabilit modalitatea prin care a fost posibil să se acceseze acest site. Menționăm că sistemul informatic este codat pentru a împiedica elevii să acceseze astfel de site-uri, dar a fost utilizată funcția hotspot. Elevii implicați vor fi sancționați conform regulamentelor în vigoare, iar la nivelul tuturor claselor se vor relua la orele de consiliere și dirigenție, temele privind securitatea internetului, obligațiile elevilor și riscurile la care se expun în astfel de cazuri”, a declarat Elena Panțiru, directorul Liceului „Mihai Busuioc”, conform newspascani.ro…https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/filme-pentru-adulti-prezentate-pe-o-tabla-2260187.html