Filmele SF devin realitate. NASA vrea să devieze traiectoria unui asteroid, la fel ca în pelicula Armageddon, cu Bruce Willis şi Ben Afflleck

Scenariul misiunii duce cu gândul la cel al filmului „Armageddon”, în care Bruce Willis şi Ben Affleck salvau planeta de un asteroid uriaş ce se îndrepta spre Terra. De această dată, agenţia spaţială americană va realiza un experiment cât se poate de real. Deşi niciun mare asteroid cunoscut nu se află în prezent pe o traiectorie de coliziune, specialiştii de la NASA vor să se pregătească pentru o astfel de eventualitate.
„Nu vrem să ne aflăm în situaţia în care un asteroid se îndreaptă spre Terra şi noi ar trebui să testăm această tehnică abia atunci, pentru prima dată„, a spus într-o conferinţă de presă Lindley Johnson, directorul departamentului de Apărare planetară din cadrul NASA.Misiunea, denumită DART (săgeată în limba engleză şi acronim pentru Double Asteroid Redirection Test), va fi lansată din California cu o rachetă Falcon 9 a companiei SpaceX, pe 23 noiembrie, la ora locală 22:20. …https://www.romaniatv.net/filmele-sf-devin-realitate-nasa-vrea-sa-devieze-traiectoria-unui-asteroid-la-fel-ca-in-pelicula-armageddon-cu-bruce-willis-si-ben-afflleck_5949688.html