spot_imgspot_img
20.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Firmele suspectate de SPĂLARE DE BANI. Trustul Media PRO este vizat de o OPERAȚIUNE amplă împotriva EVAZIUNII FISCALE. Încrengătura de afaceri a lui Adrian Sârbu

- Advertisement -

Poliţiştii efectuează 28 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediul unor societăţi comerciale pentru probarea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.

UPDATE. 12:39. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) a transmis că ancheta în acest caz a beneficiat de sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi A.N.A.F. – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

Procurorii arată că, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, efectuează 28 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice din domeniul media, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. „Din datele şi probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale datorate către bugetul de stat, mecanism prin care s-a produs un prejudiciu estimat la suma de 5.400.000 lei.  De asemenea, rezultă indicii rezonabile că sumele de bani spălate se ridică la aproximativ 23.000.000 lei”, se precizează în comunicatul PTB.

Procurorii mai precizează că percheziţiile au ca obiect ridicarea unor documente de evidenţă contabilă necesare probatoriului şi soluţionării cauzei și s-a început urmărirea penală in rem.

UPDATE 12:29. Adrian Sârbu a ajuns la sediul Mediafax în jurul orei 12.30, dar nu a făcut nicio declarație.

Surse judiciare au declarat pentru EVZ ca ancheta penală vizează șase firme înființate sau controlate de Adrian Sârbu și că prejudiciul total este de 20 de milioane de euro.

Conform surselor EVZ este vorba de Alerria Management SA (4.856.625 lei prejudiciu), Apropo Media SRL (2.654.516 lei prejudiciu), Mediafax SA (49.992.294 lei prejudiciu), Mediafax Group (5.104.967 lei prejudiciu), Compania de Productie si Entertainment (6.420.099 lei), Publimedia International (20.575.941).

Oficiali din Parchetul Tribunalului București au precizat, pentru EVZ, că firmele din trustul Media Pro vizate de anchetă sunt: Media Pro Entertainment, Media Pro Studios și Domino Production. „Sunt cercetate 40 de relații comerciale între diferite societăți și persoane fizice, iar acțiunea vizează infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani”, a declarat pentru EVZ procurorul Vicențiu Gherghe, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Procurorul a mai adăugat că perchezițiile nu vizează locuința lui Adrian Sârbu. Anchetatorul a precizat că, în cadrul acestei ample percheziții, nu sunt vizate persoane ci doar „sunt ridicate documente financiar-contabile”. „Nu au fost emise mandate de aducere pe numele vreunei persoane”, a adăugat procurorul. Perchezițiile vizează, susțin anchetatorii, 28 de sedii de societăți.

UPDATE 11:15.Surse importante apropiate anchetei au declarat pentru EVZ ca printre firmele vizate de anchetă este și Alerria Management, unde s-a produs un prejudiciu de 4,8 milioane de lei.

Alerria Management a fost înființată în 2001 în in eveidențe apare ca asociat Adrian Sârbu. Datele din Registrul Comerțului indică faptul că Alerria Management SA a purtat anterior denumirea ”Media Pro Management SRL”. Prin această comapnie, Sârbu mai controlează, printre altele, Mediafax SA și Publimedia SA.

Conform datelor de la Monitorul Oficial, Sârbu deține 87 la sută din capitalul social al Alerria Manegement. Restul de acțiuni e deținut de Rooland Trading LTD.

Alerria Management Company SA figura și ca acționar la Teleferic Prahova SA, alaturi fondul cipriot Saba Investments Overseas LTD.

Potrivit B1 TV, în acest moment se fac percheziţii şi în locuinţa lui Adrian Sârbu.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) coordonează percheziţiile domiciliare la 20 locuinţe din municipiul Bucureşti şi opt din judeţul Ilfov, în care sunt angrenaţi peste 100 de poliţişti, informează un comunicat de presă al instituţiei.

În cauză există suspiciunea că 30 de societăţi comerciale, prin ascunderea sursei impozabile, ar fi creat un prejudiciu de 5 milioane de euro. Poliţiştii vor verifica relaţiile comerciale dintre firmele vizate.

Trustul Media PRO se numără printre companiile vizate de procurori. Anchetatorii au început audierea mai multor angajaţi ai grupului media și verificarea contractelor de muncă ale acestora.

Prejudiciul se ridică la peste 20 milioane de lei, spun autoritățile.

În cadrul acțiunii sunt angrenați peste 100 de polițiști. În acest caz, anchetatorii au fost sprijiniţi de Serviciul Român de Informaţii.

Creșterea și decăderea imperiului Media Pro

Adrian Sârbu a jucat un rol decisiv în cadrul companiei pentru aproape două decenii. A început ca partener al CME în 1995, când compania a lansat postul PRO TV pe piaţa din România. Ulterior, din 2007 până în 2009, a ocupat funcţia de Chief Operating Officer al companiei. Din 2009 pana în august 2013 a fost Preşedinte şi CEO al CME.

La jumătatea lunii august, anul trecut, CME a anunțat oficial că Adrian Sârbu a demisionat din funcţiile de Preşedinte şi Chief Executive Officer (CEO) ale companiei. Mandatul lui Sârbu la cârma CME  fusese prelungit până în 2016, în primăvara acestui an. Sârbu ar fi urmat să primească acelaşi salariu, de 1,8 milioane de dolari pe an.

Pe 1 octombrie 2013, americanii de la Central European Media Enterprises l-au numit pe avocatul Oliver Meister în funcția de membru al boardului Pro TV.  Totodată, Oliver Meister a fost numit membru și în boardurile celorlalte companii deținute de americani  în România: Media Pro Distribution, Media Pro Entertainment, Media Pro Studios și Domino Production, ultimele trei fiind vizate de perchezițiile demarate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Citiţi mai mult: EXCLUSIV EVZ: Firmele suspectate de SPĂLARE DE BANI. Trustul Media PRO este vizat de o OPERAȚIUNE amplă împotriva EVAZIUNII FISCALE. Încrengătura de afaceri a lui Adrian Sârbu – Justiţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/trustul-media-pro-vizat-de-procurori-intr-o-operatiune-ampla-impotriva-evaziunii-fiscale-1089530.html#ixzz2xd0jZdIu
EVZ.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.