spot_imgspot_img
5.3 C
Vaslui
19-apr.-2024

Focar de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, dar și la un centru de copii din Bârlad

- Advertisement -

PROBLEME… Un focar de COVID-19 a izbucnit la Spitalul Judeţean de Urgență Vaslui, primul de la debutul celui de-al patrulea val al pandemiei. Conform autorităţilor judeţene de sănătate publică, focarul de COVID a fost izolat la Farmacia unității sanitare, unde șase asistente de farmacie au fost confirmate cu COVID-19. Acestea au intrat în concediu medical și au fost plasate în izolare la domiciliu. În aceste momente, situația la Spitalul Județean de Urgență Vaslui este dramatică, în special în secția Boli Infecțioase, unde 45 de pacienți sunt internați cu COVID-19. Cele opt paturi din ATI, destinate cazurilor de coronavirus, sunt ocupate în totalitate, iar alți opt pacienți confirmați pozitiv așteaptă pe holurile de la UPU să prindă un loc liber. De la ora 13:00, conducerea unității sanitare va intra într-o videoconferință cu ceilalți manageri pentru a discuta cu Ministerul Sănătății despre situația mai mult decât gravă cu care se confruntă spitalele din țară.

 Alte două focare în județ

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Vaslui, județul nostru are, la acest moment, trei focare de COVID-19. În afară de Spitalul Județean de Urgență Vaslui, cazuri mai multe de coronavirus s-au înregistrat și la un centru de copii din Bârlad, aparținând DGASPC Vaslui, unde au fost confirmați pozitiv șapte minori. Aceștia au fost internați la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad, cu forme medii ale bolii. Ceilalți cinci copii cazați în centrul respectiv au fost izolați, urmând a fi monitorizați de personalul de specialitate. Probleme sunt și la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” din Vaslui, unde au fost confirmate patru cazuri de COVID-19. Și aici autoritățile sanitare au luat toate măsurile pentru izolarea focarului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.