
ALERTĂ… La secția Oncologie a spitalului bârlădean, patru asistente medicale și doi medici au fost confirmați pozitivi cu Covid-19. Pentru bolnavii oncologici s-a luat decizia amânării cu o săptămână a efectuării chimioterapiei, medicii urmând să revină la muncă în câteva zile. O altă veste neplăcută este că încep să fie internați copii cu Covid-19, la această oră fiind patru pacienți (doi copii cu două mămici), care sunt tratați pentru infecție cu coronavirusul Omicron. Situația epidemiologică la nivelul județului ieri, 25 ianuarie, arată că la spitalul din Bârlad, numărul pacienților a crescut de 3 ori în zece zile (din 15 ianuarie- când erau 29 de pacienți) iar la Vaslui de două ori a crescut numărul pacienților (15 ianuarie – 32 de pacienți cu Covid internați).
Evoluția Covid 19 în prima lună a pandemiei din acest an, așa zisul Val 5, este una moderată, cazurile de pozitivare crescând zilnic, dar nu cu un procent mare, mai ales în județul Vaslui. Acesta se menține în zona galbenă, doar câteva UAT-uri având rata incidenței destul de mare, peste 3/1000: Pogonești – 14 cazuri pozitive, rata incidenței 8,36/1000, Bălteni – 10 cazuri cu rata 6,64/1000, Municipiul Bârlad – 439 cazuri – rata incidenței 6,40/1000, Costești – 16 cazuri- rata 6,00, Orasul Murgeni – 47 de cazuri – rata 5,77/1000, Dragomirești – 25 cazuri, cu rata 5,18/1000, Blăgești – 6 cazuri – rata 4,88/1000 și orașul Negrești – 42 cazuri – rata 4,16/1000. Ieri, situația epidemiologică se prezenta astfel: 66 de persoane internate în Spitalul Bârlad în momentul de față: 62 pe secții și 4 în ATI; 68 de persoane internate în Spitalul Vaslui: 62 pe secții și 6 în ATI, un deces și 1288 de persoane pozitive la domiciliu.
Spitalul din Bârlad se confruntă cu un focar de Covid la secția Oncologie și la pediatrie, unde sunt paturi puține!
„Deoarece in sectia de pediatrie s-au pozitivat doi copii și însoțitorii lor, dezvoltând simptome în primele zile de internare noncovid, conducerea a decis modificarea Planului de reziliență pentru pediatrie, în sensul internării de cazuri Covid în următoarele două săptămâni. La acest moment în secție sunt încă 4 copii și 3 aparținători, care vor fi evaluați în vederea externării.”, a precizat Ciprian Cosmin Feraru, managerul spitalului bârlădean. Referitor la secția Oncologie, Ciprian Feraru a menționat că: „Ca urmare a pozitivării majorității personalului din compartimentului de oncologie, inclusiv cei doi medici, se va suspenda activitatea de spitalizare pe o durată de 7 zile. Toate cazurile vor fi reprogramate astfel încât pacienții nu vor avea discontinuitate în tratament.”, a menționat managerul spitalului Bârlad, Ciprian Feraru.
DSP Vaslui transmite situația vaccinărilor și infectărilor
“Situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Vaslui, până ieri, 25 ianuarie, se prezintă astfel: număr de cazuri confirmate de la ultima raportare (24 ianuarie) – 174 de cazuri; în ultimele 24 de ore au fost raportate 612 teste efectuate, dintre care 106 teste RT-PCR și 506 teste rapid antigen; 132 pacienți internați în spitale, dintre care 8 la ATI; Zero persoane decedate de la ultima raportare; incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în județul Vaslui este de 2,72/ 1000 de locuitori, iar în municipiul Vaslui de 2,72/1000 de locuitori; în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 154 persoane, dintre care 46 persoane au primit doza 1, 32 persoane au primit doza 2 și 76 persoane doza 3”, a transmis DSP Vaslui în comunicatul emis către mass media.
Mai bine s-ar inchide de tot acest spital.Se vede clar ca nu mai au nici o treaba cu activitatea medicala, daca avand sute de paturi si sute de salariati ei inchid pt cateva cazuri de covid.Asa da , management de succes !
Acuma nu ca ar fi Feraru rupt din soare in management, dar tu cat de proasta/prost intentionat esti daca nu intelegi ca fara cei doi medici oncologi, carantinati la domiciliu, sectia nu poate functiona. Mai bine iti vedeai de treaba in loc sa te bagi ca musca in anusul calului!
Organizarea ..incepe sa …scartie,…