spot_imgspot_img
8.5 C
Vaslui
19-apr.-2024

Fostul primar de la Drânceni, foc și pară pe consătenii care îl acuză că le-ar fi „dosit” pământurile moștenite!

- Advertisement -
REACȚIE… Gelu Pecheanu a luat foc atunci când a văzut câte reproșuri și acuze au o parte a localnicilor la adresa sa, chiar în fața prefectului Daniel Onofrei

REACȚIE… Prefectul de Vaslui, Daniel Onofrei, s-a ținut de cuvânt și a fost la Drânceni, unde a stat de vorbă cu mai mulți localnici, supărați de încurcăturile funciare făcute pe timpul primarului Pecheanu. Dacă problemele ridicate de aceștia își vor găsi rezolvarea la nivelul Prefecturii, rămâne de văzut, însă cert este că fostul edil al comunei, Gelu Pecheanu, a luat foc atunci când a văzut câte reproșuri și acuze au o parte a localnicilor la adresa sa. Principalul contestatar, un cetățean care susține că intenționat fostul primar nu i-ar fi retrocedat pământul moștenit și, mai mult decât atât, ar avea dovezi că s-a falsificat un contract de vânzare-cumpărare în așa fel încât mama sa decedată să apară drept vânzătoare de terenuri, a intrat în colimatorul fostului edil de la Drânceni. „Nu a fost în stare să își depună solicitarea în termen. Degeaba m-a reclamat la toate instituțiile statului”, a spus Gelu Pecheanu, în replică față de criticile întețite ale unora dintre consătenii săi.

„Cele afirmate de acest cetățean, care din 2008 tot revendică o suprafață de 2,78 hectare de la străbunicul lui, Melinte Pavel, nu sunt reale. Dânsul a avut la dispoziție o mulțime de legi, precum Legea 18, Legea 10, Legea 1, Legea 245, Legea 169 sau Legea 165 din 2013, ultima Lege, unde spune la articolul 12 alineatele 1 și 3, că eliberarea titlurilor de proprietate se face în ordinea cronologică a cererilor nesoluționate. De-a lungul timpului meu ca primar, a făcut sesizări la toți prefecții care au fost în județul Vaslui și nu au putut să îi soluționeze cererea deoarece e ilegală, pentru că nu a depus cerere de revedicare în termenele prevăzute de legile menționate mai sus. Dacă actualul prefect reușește să elucideze situația și să îl pună în posesie, eu declar public că este mai tare decât toți cei 16 prefecți pe care i-am întâlnit în mandatele mele”, a susținut fostul primar, Gelu Pecheanu.

Contractul falsificat în care o bătrână din comuna Drânceni decedată apare ca vânzătoare de terenuri, un mister care trebuie elucidat!

Gelu Pecheanu se apără și de această dată, de acuzele consăteanului supărat. „Același domn minte când spune că eu aș avea o suprafață imensă pe șes, întrucât eu nu am acolo niciun metru pătrat de șes. Nu dețin. Sigura mea suprafață deținută este de o mie metri pătrați, unde am casa. Alte terenuri nu mai am. M-am săturat ca această persoană să îmi denigreze imaginea publică, fapt pentru care mă voi adresa instanțelor competente. Și îi vor cere daune morale, pentru distrugerea imaginii publice. În privința afirmației cu contractul de vânzare-cumpărare făcut când mama sa era moartă, vă aduc la cunoștință că primarul nu încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri, ci o fac doar notarii. Primaria eliberează doar adeverințe de rol și certificate fiscale. Și nu s-ar fi putut face vreo ilegalitate, că noi avem specialiști buni în Primărie, nu avem niciun litigiu”, spune fostul primar, Gelu Pecheanu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Fosta Primărie pesedista de la Dranceni au făcut ce au vrut întrucât toți de acolo erau neamuri dar secretara și Pecheanu sunt pionii principali. Sa între DNA pe firul încurcat și sa se afle adevărul.

  2. Incurcaturile primarului nu au legatura si cu contabilul de la primarie?? Ca este demonstrat maestru in incurcaturi si ilegalitati. Pentru bani face orice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.