Formaţia finlandeză KuPS Kuopio a învins pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 1-0 (1-0), joi, pe stadionul ”Kuopion Keskuskenttä”, în prima manşă a turului II preliminar al Europa League la fotbal.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Ilja Venäläinen (16).
La meciul său de debut în cupele europene, Gaz Metan a început destul de timid şi a primit gol după un sfert de oră, când Venäläinen a sancţionat o neatenţie a apărării medieşene şi a deschis scorul la centrarea lui Nwakaeme, fratele atacantului nigerian de la U Cluj (Tony): 1-0 (16).
Gazdele au mai avut câteva ocazii, prin Nwakaeme (25) şi Williams (26, 37), dar şi Gaz Metan a trecut pe lângă egalare. Hoban a ratat din apropiere (30), Todea a tras periculos de două ori (35, 43), a doua oară nimerind bara.
Echipa lui Cristian Pustai a avut şanse de gol şi în partea secundă, prin iordanianul Bawab (60), pentru ca fundaşul Joni Nissinen (64) să fie aproape de autogol (mingea a lovit bara). Şi Eric a avut o situaţie bună (78), iar Liţu a trimis peste poartă în min. 85.
Manşa secundă va avea loc pe 21 iulie, la Mediaş.
Finala competiţiei va fi găzduită de ”Naţional Arena” din Bucureşti, pe 9 mai 2012.
KuPS Kuopio – Gaz Metan Mediaş 1-0 (1-0)
A marcat: Ilja Venäläinen (16).
Kuopio, stadion ”Kuopion Keskuskenttä”
Europa League, turul II preliminar – prima manşă
Au evoluat echipele:
KuPS: 1. Mika Hilander – 2. Joni Nissinen, 3. Pietari Holopainen (căpitan), 6. Pyry Kärkkäinen, 14. Balázs Balogh – 15. Juho Nykänen, 9. Markus Joenmäki, 27. Ilja Venäläinen – 10. Olajide Williams (11. Petri Oravainen, 57), 20. Miikka Ilo, 26. Dickson Nwakaeme (28. Raphael Udah, 65). Antrenor: Esa Pekonen.
Rezerve neutilizate: 12. Joonas Pöntinen – 4. Tero Taipale, 13. Aleksi Paananen, 16. Samuli Kaivonurmi.
Gaz Metan: 12. Răzvan Pleşca – 16. Radu Zaharia, 19. Florin Lazăr, 13. Akaki Hubutia (18. Nicandro Breeveld, 42), 8. Ionuţ Buzean – 5. Alex Muntean, 15. Ovidiu Hoban, 21. Cristian Todea (căpitan; 9. Alin Liţu, 67), 22. Paul Pârvulescu (2. Ciprian Petre, 61) – 10. Thaer Bawab, 27. Eric de Oliveira. Antrenor: Cristian Pustai.
Rezerve neutilizate: 1. Cosmin Vâtcă – 6. Andrei Bozeşan, 11. Florin Bratu, 20. Dan Roman.
Arbitru: Anders Hermansen; arbitri asistenţi: Martin Wulff, Darko Haramija; arbitru de rezervă: Anders Poulsen (toţi din Danemarca)
Cartonaşe galbene: Nykänen (36), Breeveld (71).
AGERPRES.ro