FOTO | VIDEO | “Tragedia din Vaslui va avea continuare?” – scrisoarea deschisă a unui vasluian
“Vă scriu aceste rânduri cu speranța că veți putea face ceva pentru a preîntâmpina o nouă tragedie precum cea de acum două zile din centrul municipiului Vaslui. După cum puteți vedea în imaginile atașate, tot centrul orașului este plin de proiectoare tip spot luminos, montate în zona pietonală, peste care călcăm zi de zi, noi și copiii noștri. După cum s-a văzut, acestea prezintă un pericol extrem pentru cetățeni, ele fiind amplasate ori în spațiul verde, irigat permanent, ori în zona pietonala unde sunt supuse variațiilor de temperatură, șocurilor mecanice, ploi, ingheț-dezgheț etc. O parte din ele sunt crăpate și ruginite. Un pericol cel puțin la fel de mare îl prezintă spoturile luminoase montate în fântânile arteziene din centru.
Sigur, copiii nu au ce căuta în acele locuri, dar de ce să fie acest risc? Un copil se poate întinde după o frunza, o minge etc. Vedeți și în imaginea atașată că aceste fântâni arteziene sunt un loc de joacă pentru copii. Tot în centrul orașului, în spatele scenei, un panou electric are prizele expuse, fără protecție. Un copil poate oricând să îl atingă, să introducă o sârmă în acele prize etc. Administrația locală alege să nu facă nimic, au scos proiectorul care a produs accidentul și celelalte au fost lăsate să funcționeze, în așteptarea unei noi victime. Precizez că toate fotografiile au fost făcute a doua zi după tragedie și, după cum puteți vedea, pericolul rămâne.
Cu speranța că veți putea preîntâmpina o nouă tragedie, rog cu insistență să faceți tot posibilul pentru oprirea acestor capcane mortale”, a scris Tiberiu Mihai Onescu.