„În această dimineaţă, un vaccin împotriva noului coronavirus a fost înregistrat pentru prima oară în lume”, a declarat Putin, în cadrul unei reuniuni a guvernului său, asigurând că vaccinul rusesc este eficient, a trecut toate testele necesare şi permite obţinerea unei ‘imunităţi durabile’ la COVID-19.
„Una dintre fiicele mele şi-a făcut acest vaccin, aşa că, din această perspectivă, a luat parte la experimente”, a declarat Putin, potrivit agenţiei de presă Interfax, adăugând că fata sa a făcut puţină febră, 38 de grade Celsius, după primul vaccin inoculat, iar temperatura sa a coborât la puţin peste 37 de grade Celsius a doua zi.
„După cea de-a doua injecţie, a doua vaccinare, temperatura i-a crescut de asemenea puţin, dar pe urmă a revenit la normal. În prezent, ea se simte bine”, iar concentraţia de anticorpi necesari împotriva coronavirusului este mare, a spus preşedintele rus, fără a preciza care dintre cele două fiice ale sale şi-a injectat vaccinul – Maria sau Ekaterina. ….https://www.romaniatv.net/fotografii-rare-cu-fiica-lui-putin-pe-care-a-fost-testat-primul-vaccin-anti-covid_533350.html