LANSARE… Anul acesta, marcat de pandemie, nu a mai avut loc „Toamna culturalã huseanã”, evenimentul care mãcar încerca, pentru o zi sau douã, sã insereze între multe si pestrite alte manifestãri, si câte o lansare de carte ori câte o expozitie, cum era cazul regretatului salon de graficã satiricã, „Damigenius”. La sediul Bibliotecii „Mihai Ralea”, un husean de exceptie, prof. univ. Petru Ioan, filosof, logician, fost decan al Facultãtii de Filosofie din cadrul Universitãtii „Al. I. Cuza” Iasi, vine cu o compensatie afectivã neasteptatã: lansarea în urbea natalã a volumului abia iesit de sub lumina tiparului, numit „Frãmântãri si confruntãri pe fundal pandemic”. O carte substantialã, interesantã, care surprinde cititorul de la prima paginã, pânã la cel de-al douãsprezecelea capitol, acolo unde autorul pledeazã pentru „Un decalog al cãilor de imunizare contra agentilor perfizi”.
Filosoful Petru Ioan s-a nãscut în 1947, pe 26 aprilie, la Husi, într-o casã de pe strada cu nume de poet grec, „Arion”. Este, fãrã îndoialã, unul dintre exponentii învãtãmântului husean, la care pãrintii care vor sã dea pildã de izbândã pe calea învãtãturii propriilor copii, ar trebui sã se refere mai des. Profesorul univ. Petru Ioan s-a nãscut într-o familie de oameni simpli, cu patru clase, dar fãcute temeinic, întrucât, la vremea aceea, cum el însusi mãrturisea într-un interviu: „cu oamenii dintr-un mediu simplu, cu patru clase, se putea discuta și despre Tolstoi, si despre marile evenimente si despre principalele momente din evolutia crestinismului, pentru cã asa era scoala în acele vremuri, era foarte serioasã”. Pãrintii, asadar, i-au fost în viatã cel mai important exemplu! Asemeni lor i-a fost si învãtãtorul Octav Agapi, tatãl celebrului fotograf, Ioan Matei Agapi. „Nu mã feresc sã vorbesc despre învãtãtori de geniu”, spune Petru Ioan, referindu-se la dascãlul care i-a deschis într-un fel mãret si de neuitat usa spre învãtãturã, undeva, într-o clasã din Scoala nr. 2. A absolvit apoi liceul „Cuza Vodã” în 1965 ca sef de promotie si, ca dovadã cã performanta scolarã nu a fost deloc o simplã socotealã de note, în 1970 a absolvit si Facultatea de Filosofie-Istorie, din cadrul Universitãtii „Al. I. Cuza” Iasi, tot ca sef de promotie. De aici a început cariera sa didacticã în mediul universitar, în perioada 1990 – 1992, fiind si decan al Facultãtii de Filosofie. Este autorul a numeroase volume de specialitate, monografii, enciclopedii, memorialisticã, la care se adaugã alte zeci de volume realizate în calitate de coautor. A fondat Institutul de Studii Europene „Stefan Lupascu” din Iasi. În 1987 a primit premiul „Vasile Conta” al Academiei Române. Acestea sunt doar câteva repere, care poate nici nu sunt cel mai bine alese, dintr-o viatã punctatã atent de destin, cu momente si împliniri la care altii doar aspirã. Nu au lipsit, e limpede, nici dezamãgirile, neîmplinirile, nici înclestãrile si nici mãcar „agentii perfizi” sau temutul „virus al fãtãrniciei”, asa cum autorul mãrturiseste în cuprinsul cãrtii ce va fi lansatã azi, la orele amiezii, în sediul Bibliotecii „Mihai Ralea” de la Husi.
O carte de referintã pentru urbea Husilor: „Scoala literarã de la Husi”, autor Petru Ioan
Mãcar una din lucrãrile semnate de Petru Ioan ar trebui sã îsi facã loc în fiecare bibliotecã a husenilor pretuitori de carte. Este vorba despre „Scoala literarã de la Husi si din împrejurimi fãlciene”, un album prosopografic, scos la editura „Stefan Lupascu” din Iasi, în 2019. Nu mai putin de 446 de nume, unele uriase, alte mici si altele de-a dreptul mãrunte, si-au gãsit, împreunã, locul potrivit în cartea lui Petru Ioan. Medalionul rezervat fiecãruia dintre scriitorii si publicistii asezati în paginile volumului, salveazã de la uitare îndeosebi autorii a cãror strãduintã publicisticã nu a trecut de hotarele urbei. E o onoare pentru ei sã fie în paginile lucrãrii, alãturi de personalitãtiile covârsitoare, care au înnobilat obârsia huseanã! Petru Ioan a recunoscut cã o mai fi fost vreun nume care si-ar fi gãsit un loc între publicistii mãrunti, trecuti cu generozitate în albumul prosopografic, însã acela, dacã este, el nu a putut fi identificat din pricina unui „complot al tãcerii”, pus în seama unor oameni ai locului, stiuti, ce paradox!, tocmai cu vocatia vorbitului cu bine si cu folos. Oricum ar fi însã, niciun asemenea detaliu nu ar putea stirbi bucuria realã de a exista o asemenea carte, precum „Scoala literarã de la Husi”, în zestrea cu scrieri ale oamenilor cu rãdãcinile în „orasul dintre vii” si împrejurimi.
