Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a declarat duminică că România nu intră în apocalipsă, ci în cod portocaliu de iarnă şi a solicitat comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă să ia de urgenţă măsurile care se impun.
„România nu intră în apocalipsă. Intră într-un cod portocaliu de iarnă. În zona de vest a Serbiei avem cod roşu de ninsoare, ceea ce înseamnă că trebuie să ne pregătim”, le-a transmis Berca prefecţilor în videoconferinţa care a avut loc la MAI.
El le-a solicitat prefecţilor să-şi exercite responsabilitatea de reprezentanţi ai comandamentelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.
„Cer comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă din cele 41 de judeţe să ia de îndată măsurile, pentru că după ora 18,00 vom avea cod portocaliu de ninsoare” a spus ministrul de interne.
El le-a solicitat preşedinţilor de consilii judeţene să lase „lupta politică” şi să intervină ca reprezentanţi ai comitetelor pentru situaţii de urgenţă.
„Atât Ministerul Transporturilor, cât şi Ministrul Apărării, cât şi Ministerul Administraţiei şi Internelor intervin acolo unde este necesar şi oamenii sunt dificultate, nu intervin acolo unde autorităţile nu şi-au făcut treaba. Guvernul nu deszăpezeşte”, a arătat Gabriel Berca.
El a mai cerut prefecţilor să-şi facă treaba, în baza contractelor pe care le au.
Ministrul de interne a fixat ca priorităţi pentru prefecţi pentru zilele următoare înştiinţarea oamenilor cu privire la coduri, asigurarea urgentă cu energie electrică, formarea de comitete lărgite prin includerea profesorilor şi a oamenilor Bisericii şi să aibă în vedere fermele de animale care sunt izolate.
Totodată, el a mai cerut prefecţilor o mai mare rigoare în ceea ce priveşte raportările cu privire la numărul de sinistraţi.
Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de ninsori abundente. Astfel, de luni, ora 12.00 până marţi, ora 2.00, Codul portocaliu de ninsori abundente va fi valabil pentru toate judeţele din jumătatea sudică a ţării şi pentru Dobrogea. Vor fi afectate municipiul Bucureşti şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Galaţi, Brăila, Constanţa, Tulcea.
În intervalul menţionat va ninge abundent în partea de sud şi sud-est a ţării, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de până la 55 km/h, temporar viscolind şi spulberând zăpada. Se va depune strat nou de zăpadă, ce va depăşi local 30 cm şi izolat 50 cm.
AGERPRES.ro