Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, a declarat, joi, că pentru apărarea drepturilor militarilor şi-a pus ”în joc” mandatul şi a subliniat că poziţia sa consecventă privitoare la pensiile militare a fost sprijinită de preşedintele Traian Băsescu şi de primul ministru Emil Boc şi a vizat găsirea celor mai bune soluţii pentru cadrele militare în rezervă, dar şi pentru cele în activitate, astfel încât cuantumul pensiilor să reflecte în mod echitabil importanţa muncii lor.
”În lunile aprilie şi mai 2010, toată presa din România a scris că ministrul Oprea se opune proiectului de lege din domeniul pensiilor iniţiat de Guvern. Evident, s-a încercat, de fapt, inducerea unui conflict la nivel politic. Însă astăzi puteţi vedea că am avut dreptate şi că am avut o poziţie corectă. Nu am fost împotriva cuiva din Guvern, ci dimpotrivă, am găsit înţelegerea şi sprijinul primului-ministru Emil Boc pentru apărarea drepturilor militarilor în rezervă în ceea ce priveşte pensiile acestora. Cred cu tărie – cu tot respectul pentru celelalte categorii socio-profesionale – că militarii sunt singurii care îşi asumă riscuri şi responsabilităţi enorme şi singurii care îşi leagă viaţa, prin jurământ, de apărarea ţării. Tocmai de aceea am făcut tot posibilul ca militarii să primească, în societatea noastră, aprecierea care li se cuvine. Şi nu vorbesc doar de pensionarii Armatei, ci de toţi cei care au lucrat şi lucrează în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale”, a precizat ministrul Oprea.
El a spus referindu-se la acţiunile şi declaraţiile ”unei anumite părţi a clasei politice” că regretă faptul că acestea au avut abordări populiste faţă de subiectul revizuirii pensiilor militarilor iar pensionarii militari au fost induşi în eroare şi atraşi într-o luptă ”care nu era a lor şi nici măcar în interesul lor”.
Gabriel Oprea a criticat ”informaţiile false” apărute în presă privitoare la dispariţia gradelor militare, statutul de militar în rezervă şi alinierea soldelor militarilor activi români la cele ale militarilor din alte ţări NATO.
”Nu vreau să dau lecţii colegilor mei din Opoziţie care au stat cu mâinile în sân şi au comentat de peste gard. Dar nu pot să nu constat, cu amărăciune chiar, că nu este deloc uşor să faci reformele pe care alţii, de atâţia ani, le-au tot amânat din interese mărunte, iar acum, în loc să le susţină, mai mult încearcă să le blocheze. Vreau să ştiţi că deciziile de revizuire au înscrise pe ele gradul militar pe care l-a avut pensionarul la data trecerii în rezervă, acest grad figurând şi pe cuponul mandat-plată a pensiilor. Niciodată până acum, nici înainte de 1989, pe acest formular nu figura gradul militar. Acum gradul militar este înscris acolo, aşa cum spuneam. Aceasta a fost o temă falsă indusă în dezbaterea publică de către persoane care probează, dacă mai era nevoie, câtă credibilitate au”, a explicat ministrul Apărării.
El a menţionat că a dispus structurii de specialitate să actualizeze evidenţa rezerviştilor, astfel încât pe cuponul mandat-plată a pensiei să se regăsească ultimul grad obţinut de pensionarul militar, inclusiv după trecerea în rezervă.
În ceea ce priveşte alinierea soldelor militarilor activi români la cele ale militarilor din alte ţări NATO ministrul a precizat că nu există niciun mecanism sau aranjament la nivelul Alianţei, prin care unui stat să îi fie impus un anume plafon al soldelor, fiecare ţară având propria legislaţie în domeniul salarizării.
”În mod categoric, aşa cum mă lupt pentru drepturile militarilor rezervişti, am ca preocupare îmbunătăţirea statutului militarilor activi şi voi continua să mă bat, în sensul bun al cuvântului, atât în Guvern cât şi în Parlament, pentru drepturile acestor oameni excepţionali din Armata Română şi din celelalte instituţii ale statului cu atribuţii pe linia ordinii publice şi a siguranţei naţionale”, a adăugat ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea.
AGERPRES.ro