În ţară se fură milioane şi acest lucru se uită, în timp ce detalii atât de mici ca diploma premierului sunt subiect de presă. Aşa a răspuns prim-ministrul Chiril Gaburici, întrebat din nou despre studiile sale, după ce s-a încheiat şedinţa Executivului.
„Vă mulţumesc. Deci eu, cum v-am mai zis… Nu vă mai dau această întrebare şi… Mi-e foarte interesant că, că… Pentru că se ocupă cineva cu întrebarea asta, eu nu vreau să discutăm mai mult. Şi, şi, şi mă uimeşte faptul că se fură milioane şi noi uităm de lucrul ăsta şi ne amintim de detalii aşa de mici”, a declarat premierul, citat cuvânt în cuvânt.
De menţionat că în presă au fost publicate mai multe documente legate de studiile premierului, însă acestea n-au făcut decât să ne bage şi mai mult în ceaţă. Or, Chiril Gaburici ar fi rămas repetent de trei ori la Universitatea Slavonă, susţine deputatul PL Valeriu Munteanu, care a sesizat din nou Ministerul Educaţiei după ce a văzut actele de studii ale premierului.